Iulia Timoşenko se află la Berlin pentru îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a sosit la Berlin, capitala Germaniei, unde va primi îngrijiri medicale la spitalul Charite, au anunţat sâmbătă responsabili ai instituţiei, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP.

Eroina "revoluţiei portocalii" din 2004, care suferă de hernie de disc, a început să efectueze analizele medicale, sâmbătă dimineaţă, după ce a sosit vineri la Berlin, a anunţat Karl-Max Einhäupl, directorul spitalului, care a precizat că încă nu s-a luat vreo decizie cu privire la o eventuală operaţie.

"Duminică şi luni, vom stabili diagnosticul şi vom vedea ce se poate face", a declarat Einhäupl.

"Nu putem prevedea cât timp va rămâne Timoşeno la Charite", a subliniat el. "Avem încredere în faptul că va putea să meargă fără sprijin", a mai spus el.

Relaţiile dintre Iulia Timoşenko şi echipa medicală de la Charite datează de mai mulţi ani. O echipă medicală a acestei instituţii a obţinut permisiunea de a o examina, în aprilie 2012, pe vremea când se afla în arest în Ucraina, dar recomandarea medicilor de la Charite ca fostul premier ucrainean să primească îngrijiri în Germania nu a fost acceptată de Kiev.

Eliberată la 23 februarie, opozanta de 53 de ani a apărut într-un fotoliu rulant în faţa manifestanţilor proeuropeni adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev.

La sfârşitul săptămânii, Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu cancelarul german, Angela Merkel, în marja unui congres al Partidului Popular European (PPE, de centru-dreapta).

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție