Italia sporește măsurile de siguranță publică. Vizați sunt hoții de buzunare care operează pe teritoriul țării

0
Publicat:

Guvernul italian a anunţat joi un proiect cu măsuri legislative menite să sporească siguranţa publică, inclusiv prin înăsprirea pedepselor pe care le riscă femeile care comit infracţiuni în timp ce sunt însărcinate sau însoţite de copii mici, transmite Reuters, conform de Agerpres.

Hoti de buzunare. Foto: Arhiva Adevărul

Noua iniţiativă are în vedere mai ales hoţii de buzunare străini care acţionează în mijloacele de transport public, iar printre alte măsuri urmăreşte şi sancţionarea celor care folosesc minori pentru a cerşi bani.

Partidul de dreapta Liga membru al coaliţiei de guvernare a cerut de mult timp eliminarea unei norme care le permite femeilor însărcinate sau care au copii mici să scape de arest după comiterea unei infracţiuni.

Măsurile așteaptă aprobarea guvernanților

Conform propunerii avansate acum de guvernul condus de Georgia Meloni, judecătorii vor putea dispune reţinerea lor în astfel de cazuri, dar nu vor fi obligaţi să ia o asemenea decizie, a precizat ministrul italian de interne Matteo Piantedosi.

"Aceasta este o bătălie a partidului Liga, pe care stânga a blocat-o în ultimele luni", a scris pe Facebook liderul acestui partid, vicepremierul Mateo Salvini, făcând referire la piedicile puse de opoziţia progresistă. De altfel, o alianţă din cadrul acesteia, Alianţa Verde-Stânga (AVS) a descris joi iniţiativa legislativă a guvernului drept "un abuz împotriva femeilor şi copiilor lor (...) care sunt nevinovaţi".

Măsurile anunţate joi de guvernul de la Roma au nevoie de aprobarea ambelor camere ale parlamentului pentru a putea fi implementate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică