Italia riscă o penalizare de 3,5 miliarde de euro din partea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană analizează să propună o procedură disciplinară împotriva Italiei, săptămâna viitorare, pentru că nu a redus datoria publică, ceea ce ar putea crea condiţiile pentru o penalizare de 3,5 miliarde de euro, potrivit unui oficial european apropiat subiectului, transmite Reuters.

Măsura Comisiei ar putea avea loc în cadrul procesului regulat de monitorizare a bugetului de către UE, cel mai probabil pe 5 iunie, şi ar  marca o escaladare a conflictului dintre Guvernul de la Roma şi Bruxelles, care a agitat pieţele la sfârşitul anului 2018.

Oficialul a cerut ca numele său să nu fie făcut public deoarece discuţiile nu sunt finalizate, în timp ce un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe din Italia a refuzat să comenteze.

Obligaţiunile italiene au scăzut luni în urma informaţiei, iar randamentul titlurilor pe termen de zece ani a urcat cu 0,12 puncte procentuale, la 2,66%.

Vicepremierul italian Matteo Salvini a indicat luni că va respinge solicitările UE, la construirea viitorului buget. Salvini are o poziţie puternică în coaliţia guvernamentală, în urma obţinerii unei victorii răsunătoare la alegerile pentru Parlamentul European.

”Mi s-a spus că este pe drum o scrisoare din partea Comisiei Europene, referitoare la economie. Consider că italienii mi-au dat mie şi guvernului un mandat să rediscutăm complet, cu calm şi constructiv să rediscutăm parametrii care au condus la o instabilitate fără precedent a locurilor de muncă, a şomajului şi a temerilor”, a declarat Salvini la Milano.

Recomandarea Comisiei va fi doar un prim pas într-un proces de mungă durată, care cere în mai multe rânduri guvernelor să se conformeze.

Miniştrii de Finanţe din UE ar trebui să aprobe o recomandare pentru procedura de deficit excesiv, iar atunci ar putea fi solicitat ”un depozit fără dobândă” de până la 0,2% din PIB, respectiv de circa 3,5 de miliarde de euro.

Va trebui ca miniştrii de Finanţe din UE să spună dacă sunt de acord cu propunerea Comisiei, probabil la o reuniune de la începutul lunii iulie. Dacă Italia nu va respecta solicitarea pentru depunerea depozitului, ar încălca legislaţia UE.

"Aştept să citesc scrisoarea de la UE, dar Comisia ar trebui să recunoască că oamenii au votat pentru schimbare şi creştere. Ceea ce este clar este că taxele nu vor fi majorate, creşterea YVA nu va avea loc”, a spus Salvini într-un interviu acordat la televiziunea La7.

Decizia finală referitoare la alte amenzi ar putea să nu aibă loc timp de  mai multe luni, pentru că Italia va primi un termen până la care să îşi corecteze finanţele. UE nu a mai amendat o ţară din cauza bugetului.

Potrivit reglementărilor fiscale ale UE, statele membre trebuie să menţină deficitul bugetar sub 3% din PIB şi datoria publică sub 60% din PIB.

Statele cu datorii aflate peste acest nivel trebuie să le reducă într-un ritm satisfăcător.

Datoria publică a Italiei, de 132% din PIB, este de peste două ori mai mare faţă de limita UE şi, potrivit Executivului UE, nu scade suficient de rapid.

Măsura Bruxelles-ului survine la doar câteva luni după ce Comisia a decis împotriva lansării procedurii de deficit excesiv împotriva Italiei, în urma angajamentelor guvernului de a restrânge unele cheltuieli.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews