Italia avertizează că îşi va închide porturile pentru navele ONG-urilor care salvează migranţi în Mediterana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia ameninţă să-şi închidă porturile ONG-urilor care salvează migranţi în largul coastei libiene, în contextul în care întâmpină dificultăţi cu numărul mare de migranţi salvaţi anul acesta, relatează The Associated Press.

Ambasadorul italian la UE Maurizio Massari i-a prezentat această problemă miercuri într-o întâlnire lui Dimitris Avramopoulos, comisarul european însărcinat cu Migraţia, după ce aproximativ şase nave au adus la ţărm peste 10.000 de migranţi salvaţi numai în ultimele zile.

„Italia are dreptate că situaţia este imposibil de susţinut pe ruta centrală la Marea Mediterană“, a recunoscut Avramopoulos, citat într-un comunicat, adăugând că alte state membre UE sunt de acord să-şi crească ajutorul financiar Roma să gestioneze acest val.

Însă Roma se gândeşte să impună o interdicţie navelor care nu navighează sub pavilion italian să debarce migranţi în porturile din ţară, dar nu şi navelor Frontex, potrivit unor oficiali.

O astfel de interdicţie ar viza mai ales nave ale unor organizaţii nonguvernamentale umanitare din Europa, implicate în număr mare în ultimul an în operaţiuni de salvare în largul coastelor libiene.

Unele dintre aceste ONG-uri au fost acuzate de procurori italieni de complicitate cu traficanţi de imigranţi din Libia.

Nave aparţinând asociaţiilor MOAS şi Medici fără frontiere (MSF), dar şi Frontex, au adus în porturile italiene peste 10.000 de migranţi pe care i-au slavat în ultimele zile.

„În ultimii ani, traficanţi au trimis un număr uriaş de ambarcaţiuni în acelaşi timp, însă anul acesta ne confruntăm cu un nivel care nu s-a mai înregistrat anterior în perioade atât de scurte de timp“, a declarat directorul Frontex Fabrice Leggeri, citat într-un comunicat.

Paza de Coastă italiană a anunţat că cel puţin 2.400 de migranţi urmau să sosească joi la bordul unor nave aparţinând Frontex şi unor organizaţii umanitare în porturi din Sicilia şi în peninsulă.

În cazul în care Roma îşi pune în aplicare ameninţarea, operaţiunile Frontex nu vor fi vizate întrucât au loc în baza dreptului internaţional.

Însă biroul lui Avramopoulos a anunţat că orice schimbare în politica italiană cu privire la organizaţiile umanitare este necesar să fie discutată dinainte, pentru ca acestea să aibă timp să se pregătească.

Comisia Europeană se va implica în aceste discuţii şi este pregătită să ofere consiliere în legătură cu debarcările, a precizat aceeaşi sursă.

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale