„Israelul face munca murdară pentru noi toţi”. Cancelarul german susține atacurile împotriva Iranului

0
Publicat:

Cancelarul german Friedrich Merz a susţinut marţi, 17 iunie, atacurile Israelului împotriva Iranului. El a vorbit despre posibilul sfârşit al unei puteri iraniene care „a adus moarte şi distrugere în lume”.

Friedrich Merz Foto: AFP

Israelul face munca murdară pentru noi toţi”, a declarat Merz, în marja summitului G7 din Canada, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Această ofensivă a Israelului are ca ţintă o putere care „a adus moarte şi distrugere în lume cu atentate, omoruri şi masacre, cu Hezbollah, cu Hamas”, sau „livrarea de drone Rusiei”, a afirmat el într-o discuţie la postul ZDF.

Prin aceste atacuri, Israelul a „pus capăt în mare parte” programul nuclear iranian, a estimat Merz. 

Altfel, am fi continuat poate să suportăm timp de luni sau ani terorismul acestui regim, care ar fi sfârşit poate chiar să se doteze cu arma atomică”, a adăugat cancelarul german.

Occidentalii suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică, ceea ce Teheranul dezminte, apărându-şi dreptul la un program nuclear civil.

În orice caz, el nu poate continua ca înainte”, a adăugat cancelarul.

El consideră că atacurile lansate de către Israel împotriva Iranului au slăbit puterea iraniană şi fac „incert” viitorul acestei ţări.

Atacurile israeliene „au făcut deja ca regimul mollahilor să fie considerabil slăbit, şi este puţin probabil să îşi regăsească forţa de dinainte”, a spus Merz într-un alt interviu, la postul Welt TV.

Întrebat despre o posibilă implicare a Statelor Unite în acest conflict, Merz a spus că „ar putea exista o nouă dezvoltare de acest fel”, chiar dacă „pare că nu există deocamdată o decizie a guvernului american”. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie