Irlandezii sunt chemaţi la referendum pentru se pronunţa în legătură cu eliminarea blasfemiei din Constituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irlandezii vor decide vineri cu privire la eventuala anulare a unei prevederi constituţionale prin care este interzisă blasfemia. Un vot favorabil ar fi un nou semn al scăderii influenţei Bisericii Catolice în Irlanda, scrie The Guardian.

Constituţia irlandeză, scrisă în 1937, precizează că „publicarea textelor care pot fi considerate blasfemie, subminează autoritatea sau sunt indecente va fi pedepsită conform legii”. În 2009, Parlamentul irlandez a aprobat o lege prin care este definită mai clar blasfemia. Conform Actului Defăimării, un text poate fi considerat o blasfemie atunci când insultă o religie, când ofensează un număr mare al adepţilor acelei religii şi când autorul intenţionează să ofenseze prin publicarea textului.

Votanţii vor trebui să decidă dacă doresc eliminarea cuvântului „blasfemie” din Constituţie.

Ultima dată când o persoană este pusă sub acuzare pentru blasfemie în Irlanda a fost în 1855, dar acum trei ani poliţia a deschis o anchetă după ce comediantul Stephen Fry l-a descris pe Dumnezeu la televizor ca fiind „capricios”,  „răutăcios” şi un „maniac”. Ancheta a fost oprită ulterior după ce poliţia a decis că au fost prea puţini oameni ofensaţi.

Luna trecută, un sondaj realizat de Irish Times a găsit că 51% dintre respondenţi au declarat că vor vota în favoarea eliminării blasfemiei, 19% au spus că doresc păstrarea ei, 25% sunt indecişi iar 4% nu vor vota.

Amnesty International şi Consiliul Irlandez pentru Libertăţi Civile (ICCL) au emis un comunicat comun săptămâna aceasta prin care fac apel la oameni să voteze cu „Da”.

Liam Herrick, şeful ICCL, a declarat: „Libertatea de exprimare este inima democraţiei noastre şi trebuie să permitem discursurile care provoacă sau ridiculizează idei sau instituţii.

În prezent, dacă o persoană este găsită vinovată de blasfemie, poate plăti o amendă de până la 25.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie