Investigaţie independentă: Guvernul din Malta poartă răspunderea asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

O investigaţie independentă privind asasinarea cu o maşină capcană a jurnalistei anti-corupţie Daphne Caruana Galizia în Malta a ajuns la concluzia că autorităţile statului poartă responsabilitatea creării unei ”culturi a impunităţii”, transmite Reuters.

Caruana Galizia a fost ucisă într-o explozie a maşinii sale, în timp ce conducea spre locuinţa proprie, pe 16 octombrie 2017.

Procurorii cred că omul de afaceri Yorgen Fenech, care avea legături strânse cu înalţi oficiali guvernamentali, a pus la cale crima. Fenech, care aşteaptă să fie judecat pentru asociere la crimă, neagă orice responsabilitate.

Trei bărbaţi bănuiţi că au declanşat bomba au fost arestaţi în decembrie 2017. De atunci, unul a pledat vinovat ca parte a unei înţelegeri şi execută o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Ceilalţi doi aşteaptă procesul.

Intermediarul care şi-a mărturisit fapta a devenit martor şi a fost  achitat.

Ancheta, condusă de un judecător în exerciţiu şi doi judecători pensionari, a constatat că o cultură a impunităţii a fost creată de cele mai înalte eşaloane ale puterii din cadrul guvernului de atunci.

"Tentaculele impunităţii s-au extins apoi la alte organisme de reglementare şi la poliţie, ducând la o prăbuşire a statului de drept", afirmă raportul, care a fost publicat de premierul Robert Abela.

Abela, care l-a succedat lui Joseph Muscat în funcţia de premier în 2020, a declarat reporterilor că vrea să-şi ceară scuze faţă de familia Caruana Galizia şi faţă de toţi cei afectaţi de eşecurile statului.

"Crima a fost un capitol întunecat în istoria Maltei şi ar fi păcat dacă nu se învaţă lecţii", a spus el într-o conferinţă de presă.

Raportul de investigaţie este un alt pas în procesul de vindecare, a adăugat Abela, care a convocat Parlamentul pentru o şedinţă de urgenţă, vineri dimineaţă, pentru a discuta despre acesta.

Raportul afirmă că statul nu a recunoscut riscurile reale şi imediate pentru viaţa Caruanei Galizia şi nu a luat măsuri rezonabile pentru a le evita.

Familia Caruana Galizia a emis un comunicat în care îşi exprimă speranţa că descoperirile raportului vor duce la restabilirea domniei legii în Malta, protecţie eficientă pentru jurnalişti şi sfârşitul impunităţii de care oficialii corupţi continuă să se bucure.

Muscat a demisionat în ianuarie 2020 după arestarea lui Fenech. Nu a fost niciodată acuzat de nicio acţiune greşită. Muscat a scris joi pe Facebook că raportul ”afirmă fără echivoc că nu am fost niciodată implicat în crimă ... Trebuie menţionat că ancheta a constatat că statul nu a avut cunoştinţe prealabile şi nu a fost implicat în asasinare”.

Ulterior, mass-media a dezvăluit legături strânse între Fenech, miniştri şi ofiţeri superiori de poliţie.

Judecătorii au solicitat în raportul lor acţiuni imediate pentru a restrânge şi reglementa legăturile dintre politicieni şi marile afaceri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi