Intenţia Angelei Merkel de a candida pentru un nou mandat de cancelar, salutată de aproape două treimi dintre germani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ două treimi dintre germani salută faptul că Angela Merkel, actualul cancelar federal, intenţionează să candideze pentru un al patrulea mandat în această funcţie la alegerile parlamentare din Germania, prevăzute pentru toamna anului viitor. Aceasta este concluzia unui sondaj Politbarometer, dat publicităţii vineri de postul public de televiziune ZDF, notează DPA.

Sondajul arată că 64% dintre germani susţin decizia lui Merkel de a candida pentru un nou mandat de cancelar, hotărâre susţinută de 89% dintre simpatizanţii partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

În acest timp, circa 33% dintre germani se opun candidaturii Angelei Merkel.

În ceea ce-i priveşte pe social-democraţii germani (SPD), acelaşi sondaj indică faptul că 51% dintre germani susţin o eventuală decizie a lui Martin Schulz de a candida la postul de cancelar al Germaniei, în timp ce numai 29% salută o candidatură a actualului lider al SPD, Sigmar Gabriel.

Schulz a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al Parlamentului European şi că intenţionează să revină în politica germană anul viitor. 

SPD-ul nu a decis deocamdată care va fi candidatul formaţiunii pentru postul de cancelar.

Cancelarul Germaniei este ales prin vot secret de Bundestag (camera inferioară a legislativului german), după ce noii deputaţi germani îşi preiau mandatele în urma alegerilor. Data exactă a scrutinului nu a fost deocamdată stabilită.

Sondajul dat publicităţii de ZDF a fost realizat telefonic pe un eşantion reprezentativ de 1.258 de persoane, în perioada 22-24 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!