INFOGRAFIE Scutul de la Deveselu ar putea fi suplimentat cu rachete Patriot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strategia SUA privind sistemele antirachetă amplasate în Europa de Est, inclusiv în România, s-ar putea schimba ca urmare a intervenţiei ruse în Ucraina. Tot mai multe voci de la Washington cer amplasarea unor rachete mai puternice, iar o soluţie rapidă şi cel mai puţin contestată ar fi amplasarea unui scut Patriot, aşa cum există deja în Polonia.

Pe de-o parte, în Congresul American s-a format deja un grup care vrea desfăşurarea unor sisteme mai puternice în Europa de Est pentru a contracara concentrarea de forţe ruse la graniţa cu Ucraina, pe de altă parte aliaţii NATO din zonă se simt ameninţaţi de Moscova şi cer consolidarea sistemelor. Pe termen lung, asta ar putea însemna revenirea la strategia elaborată în timpul preşedintelui George W. Bush, la care Obama a renunţat în 2009. Aceasta presupunea amplasarea a 10 baterii antirachetă în Polonia şi un sistem radar în Cehia, cu scopul declarat de a intercepta potenţiale rachete cu rază lungă de acţiune lansate din Iran. Moscova a criticat de atunci planurile şi a anunţat că se simte vizată. 

Într-o mişcare catalogată drept semn de bună-credinţă pentru „resetarea” relaţiilor cu Rusia, promisă de Barack Obama cu câteva luni înainte, Washingtonul a renunţat la această strategie în favoarea celei actuale. În plus, existau atunci informaţii conform cărora iranienii înregistrau progrese semnificative în elaborarea de rachete cu rază scurtă de acţiune. Americanii s-au reorientat astfel către desfăşurarea de scuturi mai puţin avansate, dar care ar urma să fie funcţionale mai rapid. Astfel că strategia – în continuare în vigoare – s-a transformat în amplasarea a două sisteme, unul în România şi celălalt în Polonia. 

Polonezii au deja baterii Patriot

Scutul de la Deveselu va fi funcţional din 2015 şi presupune amplasarea a 24 de rachete sol-aer SM-3, iar cel din Polonia va avea alte 24 de rachete identice, dar abia din 2018. Atunci când au negociat contractul cu americanii, polonezii au cerut amplasarea de rachete defensive Patriot pe teritoriul său până la finalizarea scutului SM-3, aşa că au deja o astfel de baterie în oraşul nordic Morag, aflat la 60 de kilometri de Kaliningrad.

Click pe infografie pentru a mări 

Americanii şi aliaţii NATO caută însă o soluţie rapidă. Una dintre acestea, tot mai vehiculată, este desfăşurarea încă unui scut Patriot în Europa de Est, soluţia considerată şi cea mai puţin „contestabilă”, după cum explică Kingston Reif, directorul Centrului pentru Non-proliferarea şi Controlul Armelor de Foc, citat de publicaţia „Foreign Policy”. O eventuală locaţie pentru bateriile mobile Patriot, care ar urma să fie aduse din Turcia, poate fi şi România. 

„Din toate discuţiile pe care le-am purtat cu oficialii de la Washington în urmă cu 10 zile reiese clar că nu există nicio amânare sau modificare în ceea ce priveşte sistemul antirachetă de la Deveselu. Calendarul rămâne şi el neschimbat”, spune Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi cel care a negociat contractul pentru scutul de la Deveselu. Americanii dau de înţeles că vor accelerarea lucrărilor la scutul din Polonia. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie