Incendiul din zona de excludere a Centralei nucleare avariate de la Cernobîl „a fost stins“, anunţă Kievul; nu s-a detectat vreo creştere a radioactivităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de vegetaţie care a făcut ravagii în zona de excludere, în jurul centralei nucleare avariate de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, a fost controlat joi, fără să fie detectată o creştere a radiocativităţii, au anunţat autorităţile ucrainene, relatează AFP.

„Incendiul din zona de excludere a fost stins” joi seara, a anunţat într-un comunicat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă.

”Nivelul radiaţiei la Kiev, la Cernobîl şi în incinta centralei nu depăşeşte norma”, a dat el asigurări.

Incendiul a izbucnit marţi, la mai puţin de zece kilometri de centrală, în iarba uscată, în zona puternic radioactivă, după care s-a extins la o pădure, cuprinzând în total 10-15 hectare, potrivit autorităţilor ucrainene.

Aproape 140 de pompieri au luptat împotriva flăcărilor, iar avioane şi un elicopter au deversat aproape 320 de tone de apă în cadrul intervenţiei, potrivit serviciului pentru situaţii de urgenţă.

Reactorul numărul patru al centralei nucleare sovietice de la Cernobîl, situată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev, a explodat, în 1986, în cursul unuii test de securitate, şi a provocat cel mai grav accident nuclear din Istorie.

Elemente radioactive, proiectate în atmosferă de reactor, au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarusul, pe atunci republici sovietice.

Zona din jurul centralei este nelocuită până în prezent, pe o rază de 30 de kilometri.

Alte trei reactoare de la Cernobîl au continuat să producă electricitate până la închiderea definitivă a centralei, în decembrie 2000.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă soțul Marei Bănică: „Ne-am cunoscut în avion” Imaginea rară pe care vedeta a publicat-o pe rețelele de socializare
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
A slăbit atât de mult, încât i-au căzut pantalonii pe scenă! Cine l-a salvat în cel mai rușinos moment
Donald Trump, reacție neașteptată după uciderea activistului Charlie Kirk: „Radicalii de stânga sunt problema: sunt malefici, oribili și abili la politică”
Dacii, cucerirea romană și valurile de metal prețios din Oltenia
Ce mult s-a schimbat Irinel Columbeanu, de când a pierdut milioanele de euro. Ion Cassian: „Dumnezeu îți dă câte-o palmă de nu-ți mai revii toată viața”. Marea lui dorință
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce nemilos era Regele Charles în tinerețe. A lăsat-o pe Diana plângând în hohote, după ce abia născuse
Alimentul la care nu trebuie să renunțăm niciodată. Mihaela Bilic, avertisment dur: „Creierul nostru se “stafidește” și moare”
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
Noi tensiuni în Coaliție. Grindeanu cere clarficări și avertizează: ridicarea plafonului la adaosul comercial ar lovi puternic românii. „Să gândim de două ori înainte de orice acțiune”