Incendiul de la Londra. Municipalitatea a vrut să facă economii, scrie presa britanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Londra au devenit vineri ţinta criticilor pentru că ar fi cerut reducerea costurilor pentru lucrările de renovare a blocului-turn Grenfell, unde cel puţin 80 de persoane au murit în urma unui violent incendiu ce s-a declanşat în noaptea de 13 spre 14 iunie, transmite AFP.

Potrivit unor documente obţinute de Times şi BBC, Consiliul din Kensington şi Chelsea a făcut presiuni, în iulie 2014, asupra companiei responsabile de lucrări pentru „un preţ bun“ pentru renovarea imobilului.

Printre cele trei operaţiuni care ar fi permis reducerea costurilor, Kensington and Chelsea Tenant Managment Organsation (KCTMO), organismul public ce administrează parcul de locuinţe sociale pentru municipalitate, evocă posibilitatea utilizării de panouri din aluminiu mai puţin scumpe, dar şi mai puţin rezistente la foc mai degrabă decât panouri din zinc pentru faţadă, pentru a face astfel o economie de 293.000 de lire sterline (333.000 de euro).

Compuse din plăci de compozit de aluminiu şi polietilen (plastic), panourile de pe faţada turnului Grenfell ar fi contribuit, potrivit unor experţi, la intensitatea incendiului ce a distrus imobilul în noaptea de 13 spre 14 iunie.

Luni, compania americană Arconic a anunţat retragerea de la vânzare, pentru utilizare în cazul imobilelor înalte, a acestui tip de înveliş, despre care se bănuieşte că a fost folosit în Regatul Unit pentru sute de clădiri.

Guvernul britanic a identificat deja 149 de imobile, adică toate cele inspectate, care nu se conformează normelor antiincendiu.

Acuzate deja pentru modul în care au gestionat drama, autorităţile din Kensington şi Chelsea au fost criticate şi pentru că au exclus joi seară mass-media şi pe supravieţuitorii incendiului de la o reuniune a consiliului municipal.

Premierul britanic Theresa May a numit joi un fost judecător al Curţii de Apel, Martin Moore-Bick, să conducă ancheta publică privind această tragedie.

Având în vedere amploarea incendiului, operaţiunile de recuperare a cadavrelor nu s-au încheiat nici până acum. Autorităţile au anunţat recent că bilanţul actual de 80 de morţi s-ar putea agrava, adăugând că numărul final al victimelor nu va fi cunoscut până la sfârşitul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort