Video Incendiu la unul din cele mai mari centre de cercetare nucleară din Polonia. Două persoane au suferit arsuri

0
Publicat:

Un incendiu a avut loc la Centrul Naţional de Cercetare Nucleară (NCBJ) situat în Otwock, lângă Varşovia, și s-a soldat cu rănirea a două  persoane.

Centrul Naţional de Cercetare Nucleară (NCBJ) incendiat/FOTO: Captură video X @MagdaGrajnert

Din fericire, incendiul a fost stins și nu există pericol de radiații  a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al pompierilor polonezi pentru postul TVN24, potrivit Agerpres.

Incendiul a izbucnit în zona administrativă a centrului, a afirmat o purtătoare de cuvânt a centrului. De asemenea, aceasta a adăugat că incendiul provocat se află departe de reactorul de cercetare al NCBJ.

Potrivit pompierilor, 32 de persoane au fost evacuate din clădirea afectată, fiind duse la adăpost.

Două persoane care prezentau arsuri la nivelul feţei şi a mâinilor au fost spitalizate. NCBJ este unul dintre cele mai mari institute de cercetare din Polonia şi dispune de singurul reactor nuclear de cercetare din ţară.

Deşi Polonia nu are centrale nucleare operaţionale, este planificată construirea unui reactor.  

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea