În loc de bani, Uniunea Europeană este pe cale să impună noi sancţiuni Belarusului, în criza migranţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko / FOTO EPA EFE

Uniunea Europeană este aproape de a impune mai multe sancţiuni asupra Belarusului, vizând aproximativ 30 de persoane şi entităţi, inclusiv pe ministrul de Externe şi compania aeriană belarusă Belavia, acestea urmând să fie aprobate încă de săptămâna viitoare, au declarat trei diplomaţi UE, citaţi de Reuters.

UE îl acuză pe preşedintele Alexandr Lukashenko că foloseaşte o tactică "specifică gangsterilor" în situaţia de la graniţă care durează de luni de zile şi în care cel puţin şapte migranţi au murit.

UE şi NATO afirmă că Lukaşenko se foloseşte de migranţii ca de o armă pentru a face presiuni asupra Occidentului, trimiţând oameni care fug din Orientul Mijlociu la Minsk şi apoi la graniţele Poloniei şi ale statelor baltice.

Noua rundă de sancţiuni îi va viza pe oficialii din Belarus despre care UE spune că au organizat sosirile de migranţi ca răzbunare pentru sancţiunile impuse Minskului din cauza încălcărilor drepturilor omului.

Miercuri, într-un pas crucial, cei 27 de ambasadori ai UE urmează să convină oficial că numărul tot mai mare de migranţi de-a lungul graniţei Belarus-Polonia echivalează cu un ”război hibrid” şi poate servi drept baza legală pe care să construiască sancţiuni.

Minskul neagă orice astfel de operaţiuni şi respinge toate acuzaţiile occidentale.

Sancţiunile împotriva înalţilor oficiali nu au fost până acum eficiente în slăbirea guvernării lui Lukaşenko, care este la putere din 1994 şi este un aliat apropiat al Moscovei.

Statele UE iau în considerare, de asemenea, extinderea sancţiunilor economice asupra Belarusului impuse în iulie, vizând sectorul local de reasigurare şi principala sa companie, deţinută de stat, BelarusRe, au declarat diplomaţii.

Cel de-al cincilea pachet de îngheţare a activelor şi interdicţii de călătorie pentru oficialii şi întreprinderile din Belarus ar fi cel mai recent răspuns al UE la o înrăutăţire a conflictului cu Belarus în legătură cu alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de Lukaşenko, despre care Occidentul şi opoziţia din Belarus au afirmat că au fost falsificate.

Oficialii UE, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cer măsuri şi mai stricte, inclusiv pentru companiile aeriene internaţionale acuzate că au transportat migranţi în Minsk, care sunt apoi transportaţi la graniţa cu Belarus.

Ministrul de Externe Vladimir Makei, care a apărat bilanţul Belarusului la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în septembrie, este un înalt oficial care urmează să fie sancţionat deoarece ministerul său este acuzat că a acordat vize belaruse cetăţenilor din afara UE, în special sirienilor şi irakienilor, au declarat diplomaţii.

UE a interzis companiei aeriene de stat Belavia să acceseze spaţiul aerian şi aeroporturile UE, după ce Minskul a forţat un zbor Ryanair să aterizeze pentru a aresta un jurnalist din opoziţia din Belarus.

Noile sancţiuni directe asupra companiei aeriene ar împiedica-o să închirieze aeronave de la companii irlandeze, române şi daneze. Cu toate acestea, există o dezbatere în UE dacă sancţiunile ar trebui să se aplice doar contractelor de închiriere noi sau şi contractelor existente.

Sancţiunile din această lună ar urca numărul  total de persoane cu active blocate şi interdicţii de călătorie la aproape 200 de persoane, între care Lukaşenko şi fiii săi. Peste o duzină de companii şi instituţii sunt la rândul lor supuse sancţiunilor.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta