În Italia a început unul dintre cele mai ample procese anti-mafia din istoria ţării, care include peste 330 de inculpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Italia a început, miercuri, unul dintre cele mai ample procese anti-mafia din istoria ţării, cu peste 330 de mafioţi şi asociaţi ai lor care acuzaţi de o serie fapte, între care extorcare de bani, trafic de droguri şi furt, transmite Reuters.

Cazul are ca ţintă clanul ‘Ndrangheta din Calabria, considerat de procurori cea mai puternică grupare mafiotă din ţară, care eclipsează cu uşurinţă faimoasa mafie Cosa Nostra din Sicilia.

Procesul are lor într-un call-centre din oraşul Lamezia Terme din Calabria, unde au fost instalate cuşti metalice şi au fust  aşezate rânduri de mese pentru sutele de avocaţi, procurori şi spectatori aşteptaţi să participe.

Audierea iniţială a întâmpinat imediat probleme, după ce cei trei judecători desemnaţi în acest caz au cerut să fie recuzaţi, afirmând că au fost implicaţi în aspecte ale investigaţiei.

Solicitarea lor va fi analizată de o instanţă separată, ceea ce va întârzia procesul cu câteva zile, au spus avocaţii.

Mulţi dintre cei acuzaţi sunt avocaţi, contabili, oameni de afaceri, politicieni locali şi poliţişti, despre care procurorul şef Nicola Gratteri a spus că au ajutat cu  bună ştiinţă ‘Ndrangheta să îşi construiască imperior ilegal.

Statul va chema ca martori 913 de persoane, iar pentru susţinerea acuzaţiilor există 24.000 de ore de interceptări ale unor conversaţii.

Gratteri a spus că se aşteaptă ca procesul să dureze un an, curtea urmând să se întrunească şase zile pe săptămână.

Alţi 92 de suspecţi au  optat să fie judecaţi rapid în acelaşi caz, audierea lor urmând să înceapă la sfârşitul lunii ianuarie. Un grup mai mic de inculpaţi vor fi judecaţi în februarie, pentru cinci crime, între care uciderea unui ucigaş plătit, care a fost omorât pentru că era homosexual, au spus procurorii.

Ultima oară când în Italia au fost judecaţi simultan sute de mafioţi s-a întâmplat în 1986, în Palermo, într-un caz care a reprezentat un moment de cotitură împotriva Cosa Nostra, marcând începutul unui declin accentuat al grupării.

Cazul din Calabria se axează pe o singură grupare, clanul Mancuso, din provincia Vibo Valentia, lăsând neatinsă cea mai mare parte din ierarhia ‘Ndrangheta.

”Drumul pe care îl avem în faţă este foarte lung, dar nu trebuie să ne dăm bătuţi, pentru că sunt mii de oameni care cred în noi. Nu putem să îi dezamăgim”, a declarat Gratteri.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța