În Germania, vaccinarea obligatorie nu va putea intra în vigoare mai devreme de luna mai sau iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Vaccinarea obligatorie în Germania nu va putea intra în vigoare până în mai sau iunie anul curent, şi nicidecum la începutul lunii martie, aşa cum a promis noul cancelar Olaf Scholz, a cărui "foaie de parcurs" în acest domeniu nu va putea fi respectată, relatează duminică EFE.

Unul dintre motive îl reprezintă sesiunile parlamentului care, cu excepţia plenurilor extraordinare, nu vor permite ca legea pe această temă să fie adoptată mai devreme de luna aprilie, conform Agerpres.

În plus, nevoia de a crea un registru de vaccinare centralizat va amâna pentru până cel puţin în iunie posibilitatea intrării în vigoare a legii, potrivit cotidianului Tagesspiegel, care citează duminică "dificultăţile juridice" ca factor suplimentar care, potrivit unor surse din coaliţia de guvernământ, ar putea amâna proiectul. 

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, cu puţin înainte de a-şi prelua oficial mandatul de cancelar, Scholz a declarat într-un interviu la postul public ZDF că vaccinarea obligatorie ar trebui să intre în vigoare nu mai târziu de "începutul lunii martie". 

Cu toate acestea, stabilirea unei date pentru o primă dezbatere orientativă pe acest subiect a fost amânată de Bundestag, de la începutul lui ianuarie pentru ultima săptămână din această primă lună a anului în curs, iar apoi camera inferioară a parlamentului german va intra în vacanţă. 

Prima dată la care deputaţii vor putea lua, cel puţin teoretic, o decizie cu privire la vaccinarea obligatorie va fi 14 martie, însă camera superioară, Bundesrat-ul, care trebuie să o aprobe, nu se va reuni mai devreme de 8 aprilie. 

După cum a declarat pentru Tagesspiegel Dirk Wiese, responsabil cu subiectul vaccinării obligatorii din grupul parlamentar social-democrat, obiectivul este acum ca proiectul de lege să poată fi aprobat de Bundestag la sfârşitul primului trimestru. Wiese a apreciat că, în orice caz, vaccinarea obligatorie nu va avea cine ştie ce efect pe termen scurt, fiind mai degrabă vorba de "o precauţie pentru toamna şi iarna viitoare". 

La rândul său, în declaraţii acordate duminică tabloidului Bild, ministrul justiţiei Marco Buschmann i-a invitat pe deputaţi să se decidă rapid şi a apreciat că nu crede că proiectul de lege va eşua din cauza unor obstacole juridice. 

"Există tot mai mulţi jurişti care afirmă că vaccinarea obligatorie poate fi justificată în mod adecvat dacă ajută la evitarea unui potenţial colaps al sistemului sanitar şi face posibilă eliminarea altor măsuri de protecţie care restricţionează grav libertăţile", a susţinut el.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort