În ciuda tensiunilor, Cristina Fernandez, preşedinta Argentinei, este primul şef de stat cu care se întâlneşte Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Franscisc, alături de Cristina Kirchner de Fernandez, preşedinta Argentinei FOTO Reuters

Primul şef de stat cu care se va întâlni Papa Francisc este Cristina Kirchner de Fernandez, preşedinta Argentinei. Deşi au avut o relaţie tensionată de-a lungul timpului, cei doi vor încerca luni să pună bazele unei prietenii.

Întâlnirea este anunţată pentru ora 08.50, ora Argentinei (ora 13.50, ora României), şi se va ţine la reşedinţa Casa Marta, acolo unde fostul cardinal argentinian va locui până când se va muta la Palatul Apostolic. Preşedinţia Argentinei a anunţat că Papa şi Kirchner vor lua prânzul împreună, însă biroul de presă de la Vatican a menţionat doar o simplă audienţă.

Întâlnirea a fost cerută de diplomaţia argentiniană imediat după ce Bergoglio a fost numit Papă. De asemenea, de îndată ce fostul arhiepiscop de Buenos Aires a ajuns pe Scaunul Papal, preşedinţia argentiniană a schimbat macazul, lăsând de o parte micile „înţepături” şi lăudând ascensiunea în fruntea Bisericii Catolice a unui latinoamerican.

Relaţia dintre Bergoglio şi soţii Kirchner, care au condus Argentina în ultimii ani, a fost extrem de tensionată, noul Papă criticând guvernarea din cauza creşterii nivelului de sărăcie şi de corupţie din Argentina. Nestor Kirchner, fostul preşedinte al Argentinei şi defunctul soţ al Cristinei Fernandez, l-a considerat pe Bergoglio „un adevărat membru al opoziţiei”. De când Cristina Fernandez a ajuns la cârma ţării, relaţia dintre fostul arhiepiscop de Buenos Aires şi autorităţi a devenit şi mai tensionată. Atât de tensionată, încât autorităţile au mutat slujbele oficiale organizate cu ocazia sărbătorilor naţionale în regiunile din apropierea Buenos Airesului.

Cristina Fernandez a fost aleasă preşedinte în anul 2007, iar cel mai tensionat moment dintre ea şi pe atunci cardinalul Bergoglio a avut loc în 2010, când a fost aprobată legea ce permitea căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Bergoglio a fost una dintre cele mai reprezentative figuri care s-a opus, lansându-se într-o luptă inutilă împotriva măsurii. Opoziţia sa înverşunată faţă de căsătoriile între homosexuali i-a atras antipatia în rândul susţinătorilor de parteneriate civile.

Cristina Fernandez a sosit încă de duminică la Roma pentru a participa la prima slujbă a Suveranului Pontif, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa Angela Merkel, cancelarul Germaniei, premierul spaniol Mariano Rajoy şi omologul său francez, Jean-Marc Ayrault.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”