Imagini din satelit arată distrugerile provocate de atacurile ucrainene asupra bazei aeriene Belbek din Crimeea FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini din satelit din 16 mai arată urmările atacurilor presupus ucrainene cu rachete asupra aerodromului militar Belbek din Crimeea ocupată, sugerând lovirea a trei aeronave, relatează Kyiv Independent.

Urmările atacului asupra aerodromului Belbek FOTO X/Christiaan Triebert

Canalul local „Wind Telegram” a susținut că aerodromul a fost atacat pe 15 mai și că un depozit de combustibil a luat foc, în timp ce Ministerul Apărării al Rusiei a susținut că cinci rachete ATACMS furnizate de SUA au fost interceptate în cursul nopții de „sistemele de apărare aeriană”

Atacuri împotriva aerodromului Belbek fuseră raportate și în noaptea precedentă iscând incendii în apropierea unității militare.

Imagini din satelit obținute de RFE/RL și The New York Times sugerează că două avioane MiG-31 și un Su-27 au fost cel puțin avariate dacă nu distruse.

Armata ucraineană nu a comentat asupra atacurilor, totuși, în actualizarea sa zilnică, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că două avioane rusești și un elicopter au fost distruse în ultimele 24 de ore, fără a oferit alte detalii.

Pe 16 mai, grupul de partizani Ateș a afirmat că principalul depozit de rachete și artilerie al aerodromului militar rus Belbek, lângă Sevastopolul ocupat, ar fi fost avariat.

Partizanii susțin că acest depozit stoca „majoritatea rachetelor” pentru avioanele de luptă rusești Su-27 și Su-30, precum și pentru avioanele MiG-31, un transportator de rachete balistice Kinjal pe care Rusia le folosește pentru a ataca Ucraina.

Partizanii nu au spus în mod explicit dacă muniția depozitată includea și rachete Kinjal.

„Au fost provocate, totodată,, daune semnificative infrastructurii aerodromului ca urmare a detonării secundare”, a susținut mișcarea de rezistență Ateș.

Partizanii nu au făcut nicio mențiune asupra aeronavelor care ar fi fost avariate/distruse.

The Kyiv Independent nu a putut verifica toate afirmațiile.

Noile imagini, care provin de la compania Maxar Technologies arată în mod clar carcasele a două interceptoare MiG-31 Foxhound pe o platformă avariată, scrie publicația de specialitate War Zone.

Un avion de vânătoare Su-27 din seria Flanker, parcat mai la vest, ar putea fi și el avariat într-o oarecare măsură, deși nu se poate spune cert în baza imaginilor.

MiG-urile Foxhound și rachetele aer-aer cu rază foarte lungă de acțiune pe care le transportă au reprezentat în special o amenințare pentru forțele aeriene ucrainene.

Se știa deja, înainte de publicarea acestor imagini, că rușii au pierdut elemente ale unui sistem de apărare aeriană S-300 sau S-400 în atacurile ucrainene asupra bazei aeriene de la Belbek, inclusiv ceea ce părea a fi un radar 92N6 „Grave Stone”. Totuși, aceste pagube nu sunt vizibile cu claritate în imaginile captate de Maxar.

Atacurile asupra aerodromului militar din Crimeea par să fi fost opera, cel puțin parțial, a rachetelor balistice cu rază mai lungă de acțiune ATACMS furnizate de SUA, care au fost livrate în secret forțelor ucrainene în acest an. Baza aeriană rusă din Crimeea, bine poziționată pentru a  furniza apărare aeriană pentru baza navală de la sud din Sevastopol, nu ar fi fost în raza de acțiune a rachetelor ATACMS mai vechi, cu rază mai scurtă de acțiune, care au fost anterior oferite Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui