Helmut Kohl a murit. Cum a fost trădat de „mica fetiţă” Angela Merkel şi cum s-a răzbunat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel a fost promovată în politică de Helmut Kohl, care a luat-o sub aripa sa şi i-a dat pe mână mai multe ministere. Merkel s-a transformat însă în rival, cerându-i demisia câţiva ani mai târziu. FOTO AP

Helmut Kohl, fost cancelar al Germania şi liderul căruia i se atribuie reunificarea Germaniei, a murit astăzi, la vârsta de 87 de ani. Kohl a fost mentorul politic al actualului cancelar german, Angela Merkel, pe care o alinta „mica fetiţă”. Merkel n-a ezitat însă să-l linşeze public şi să-i ceară demisia atunci când a fost prins cu conturi secrete şi finanţări ilegale.

Helmut Kohl este considerat unul dintre cei mai puternici cancelari germani de la Bismark încoace, iar reuşite sale sunt comparabile astăzi doar cu cele ale protejatei sale, Angela Merkel, care a fost numită în 2015 - pentru al zecelea an consecutiv - cea mai puternică femeie din lume. 

Numele lui Helmut Kohl se leagă invariabil de cel al Angelei Merkel. Kohl a fost cel care a promovat-o şi îndrumat-o pe Merkel. 

Helmut Kohl a murit. Fostul cancelar o numea „fata mea” pe Angela Merkel

Relaţia apropiată dintre Merkel şi Kohl era de notorietate. El a promovat-o pe aceasta în funcţia de ministru pentru Femei şi Tineret, apoi pentru Mediu şi Siguranţă Nucleară, fiind cel mai tânăr membru al echipei sale. De multe ori, Kohl s-a referit la Merkel drept „fata mea”. 

După reunificarea Germaniei, Kohl a câştigat categoric primele alegeri democratice pan-germane de la Republica de la Weimar încoace. Când îşi forma cel de-al patrulea cabinet, devenind primul cancelar al Germaniei reunificate, Kohl şi-a dorit ca în componenţa acestuia să intre şi o prezenţă feminină din Germania de Est.  

I-a fost recomandată – chiar de ultimul premier al RDG – Angela Merkel, un politician tânăr, de 37 de ani, care intrase în politică în urmă cu doi ani. Cu o imagine tipică de cercetător – Merkel îşi construise până atunci cariera academică, obţinându-şi doctoratul în chimie cuantică – tânăra a fost numită mai întâi ministru pentru Problemele Familiei şi Femei, după care a primit portofoliul Mediului. Şi-a continuat ascensiunea tăcută, sub aripa lui Kohl, care o numea „mica fetiţă”. 

Pe fondul unei rate tot mai ridicate a şomajului, dar şi al luptelor interne din partid, Kohl a pierdut categoric alegerile federale din 1998 în faţa lui Gerhard Schroder. Imediat, Kohl a demisionat de la conducerea CDU, dar a rămas membru al Bundestagului până în 2002. 

Totul până în 1999, când a izbucnit scandalul conturilor ascunse pe care Kohl le folosea, printre altele, pentru a-şi „recompensa” prietenii şi susţinătorii. Atunci au ieşit la iveală nereguli majore privind finanţarea CDU în anii `90. Partidul ar fi primit, sub conducerea lui Kohl, finanţări ilegale sub formă de donaţii ascunse. În plus, gruparea nu declara banii, pe care-i ţinea în conturi ascunse şi-i transfera prin operaţiuni ilegale, cu ajutorul unor bănci străine. 

Helmut Kohl: Merkel nu ştia să folosească furculiţa

În primă fază, instinctul CDU a fost să strângă rândurile şi să-l protejeze pe Kohl. Spre uimirea tuturor, Merkel s-a impus drept cel mai aprig critic al mentorului ei. Într-un articol de opinie publicat pe prima pagină a unui cotidian conservator, Merkel i-a cerut demisia lui Kohl, într-un pas recunoscut de analişti drept un act de patricid surprinzător, dar care i-a deschis lui Merkel calea către putere. 

Poate că Helmut Kohl şi-ar fi putut reclădi cariera politică dacă nu ar fi fost scos la lumină acest scandal. Însă, pe fondul lui, imaginea lui Kohl şi cea a unui alt politician înalt din CDU, Wolfgang Schauble, au fost mânjite iremediabil. În acelaşi timp, alţi doi politicieni din CDU au început să se afirme drept cei mai puternici conservatori: Angela Merkel şi Roland Koch. 

Deşi câţiva ani mai târziu, în 2002, Merkel a încercat o reconciliere, chemându-l pe Kohl la evenimente CDU, ruptura dintre cancelarul care a reunificat Germania şi cancelarul care, în 2015, a fost numit - pentru al zecelea an consecutiv - cea mai puternică femeie din lume. 

Kohl spune că Angela Merkel, pe când era protejata sa, nu putea mânca aşa cum trebuie, cu furculiţa şi cuţitul, şi a fost nevoie să i se spună „să se adune” după ce a fost observată la mai multe dineuri oficiale. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice