Guvernul portughez a solicitat UE să activeze mecanismul comun de protecţie civilă, ca urmare a incendiilor izbucnite în centrul şi nordul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

Aproximativ 1.500 de pompieri au încercat duminică să stingă trei incendii de vegetaţie care fac ravagii de câteva zile în regiuni din centrul şi nordul Portugaliei, plasate de autorităţile guvernamentale în "stare de contingenţă" în contextul temperaturilor caniculare, informează AFP.

Peste 700 de soldaţi au fost mobilizaţi duminică, după ce un incendiu care a izbucnit joi în apropiere de Travessa de Almogadel şi aşezarea Freixianda, în municipalitatea Ourém (centru), a devastat cel puţin 1.500 de hectare de vegetaţie, şi a distrus cel puţin două locuinţe, potrivit Protecţiei Civile, conform Agerpres

Incendiile din ultimele zile au provocat rănirea a cel puţin 12 pompieri şi a aproape 20 de locuitori, însă majoritatea victimelor au primit îngrijiri la faţa locului pentru simptome precum intoxicaţie cu fum sau epuizare. 

Un alt incendiu care a necesitat mobilizarea a 450 de pompieri a făcut ravagii vineri, nu departe de acea zonă, în municipiul Pombal, situat tot la graniţa dintre districtele Leiria şi Santarém. 

Incendiul izbucnit joi la Carrazeda de Ansiaes, în regiunea Bragança (nord-est), a fost al doilea focar din acest weekend "cu risc ridicat", potrivit premierului Antonio Costa, care a anulat o călătorie în Mozambic pentru urmări îndeaproape situaţia. 

Guvernul portughez a decis ridicarea cu o treaptă a nivelului de alertă prin declararea unei "stări de contingenţă", valabilă de luni până vineri săptămâna viitoare şi a solicitat Uniunii Europene să activeze mecanismul comun de protecţie civilă, beneficiind astfel de expedierea a două aeronave pentru stingerea incendiilor staţionate în Spania. 

"Ne confruntăm cu o situaţie aproape fără precedent din punct de vedere meteorologic", a comentat comandantul naţional al Protecţiei Civile, André Fernandes, după ce vineri şi sâmbătă au fost înregistrate peste 120 de incendii pe zi. 

Evocând temperaturi de până la 45 de grade Celsius, ministrul de Interne, José Luis Carneiro, a declarat la rândul său că Portugalia se confruntă cu "cea mai nefavorabilă combinaţie de factori" după incendiile din iunie şi octombrie 2017, care au provocat peste o sută de morţi. 

Incendiile care se înmulţesc pe tot globul sunt asociate cu diverse fenomene anticipate de oamenii de ştiinţă pe fondul încălzirii globale. Creşterea temperaturilor, multiplicarea valurilor de căldură şi scăderea pe alocuri a cantităţilor de precipitaţii reprezintă o combinaţie ideală pentru declanşarea incendiilor. 

Actualul val de caniculă afectează o ţară al cărei teritoriu se afla în proporţie de 28,4% în situaţie de "secetă extremă" la sfârşitul lunii iunie, comparativ cu 1,4% cu o lună înainte.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei