Guvernul Johnson a comis „greşeli mari” în gestionarea pandemiei de COVID-19, acuză Parlamentul britanic într-un raport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Marea Britanie FOTO Shutterstock

Un raport parlamentar copleşitor, publicat marţi, acuză Guvernul lui Boris Johnson de faptul că a comis „greşeli mari” şi a întârziat să acţioneze la începutul pandemiei de COVID-19, denunţând „unul dintre cele mai importante eşecuri ale sănătăţii publice” din Regatul Unit, relatează AFP.

„Deciziile referitoare la carantină şi la distanţarea socială luate în primele săptămâni ale pandemiei - şi stafurile care au condus la ele - constitue unul dintre cele mai importante eşecuri în domeniul sănătăţii pe care Regatul Unit le-a înregstrat vreodată”, denunţă deputaţii britanici.

Regatul Unit este una dintre cele mai afectate ţări din Europa de noul coronavirus, cu aproape 138.000 de morţi din cauza COVID-19.

Acest studiu - realizat de către două comisii parlamentare în urma unor luni de audieri - arată că Guvernul conservator al lui Boris Johnosn a adoptat, la sfatul unor oameni de ştiinţă, o „abordare graduală şi progresivă” în loc să impună rapid carantina.

Până la 23 martie, miniştrii au căutat „doar să modereze viteza infectării” cu COVID-19 în rândul populaţiei, în loc să oprească definitiv răspândirea bolii, sperând în dezvoltarea unei imunităţi colective.

Carantină inevitabilă

Ministrul Biroului Cabinetului Steve Barclay a declarat la Sky News că Guvernul a „dat curs avizului oamenilor de ştinţă” şi a „luat decizii pentru a acţiona rapid”, citând vaccinarea realizată în marş forţat.

În privinţa deciziei de a impune carantina, „la acea vreme ne temeam că dacă (o) puneam în carantină prea devreme, (populaţia) nu avea să accepte să rămână în carantină o perioadă de timp îndelungată”, însă până la urmă nu a fost aşa, a recunoscut el.

Ministrul Steve Barclay a refuzat să prezinte scuze, însă a dat asigurări că „dacă există lecţii de învăţat, Guvernul este pregătit să o facă”.

În acest raport se arată că oamenii de ştiinţă care consiliază Guvernul erau „unanimi”, la 13 martie, „asupra faptului că măsuri vizând suprimarea definitivă a răspândirii COVID-19 vor provoca un al doilea val”.

Este „uimitor” faptul că au avut nevoie de atât de mult timp să înţeleagă că era necesară o carantină totală, denunţă parlamentarii, în pofida faptului că dispuneau de dovezi copleşitoare - precum un model de la Imperial College London, care arăta că o pandemie neîndiguită putea duce la 500.000 de morţi şi care arăta că o carantină era „inevitabilă”.

Anchetă publică în 2022

Parlamentarii britanici denunţă, de asemenea, decizia de nu se testa persoanele în vârstă la ieşirea din spital, înainte să se întoarcă în aziluri de bătrâni, care a contribuit la răspândirea pandemiei.

Ei denunţă de asemenea faptul că anumite măsuri - interdicţia în puburi după ora locală 22.00, interzicerea activităţilor sportive ale copiilor în aer liber - nu erau fundamentate ştiinţific.

Parlamentarii subliniază în raport, în pofida acestor eşecuri şi întârzieri, succesul campaniei de vaccinare, care a început în decembrie 2020.

Peste 78% dintre persoanele în vârstă de peste 12 ani au fost complet vaccinate împotriva COVID-19.

„Răspunsul Regatulu Unit a împletit greşeli mari şi mari succese”, precum programul vaccinării, apreciază într-o declaraţie comună deputaţii conservatori Greg Clark şi Jeremy Hunt, preşedinţii celor două comisii însărcinate cu raportul, în care îndeamnă totodată „să se tragă concluzii, pentru a fi cât mai performanţi posibil în restul pandemiei şi în viitor”.

Jonathan Ashworth, însărcinatul cu probleme de sănătate în cadrul Partidului Laburist, principala formaţiune din opoziţie, concluziile acestui raport sunt „copleşitoare” şi arată că s-au comis „greşeli monumentale”.

O anchetă publică cu privire la gestionarea pandemiei de COVID-19 de către Guvernul Johnson este prevăzută în 2022.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi