Guvernul grec supravieţuieşte unei noi moţiuni de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia de guvernământ condusă de premierul grec Antonis Samaras a reuşit să se menţină la putere, după ce o moţiune de cenzură a fost respinsă, duminică, în Parlamentul elen, anunţă BBC.

Dezbaterea din Parlamentul grec, începută vineri, asupra moţiunii de cenzura împotriva Guvernului de coaliţie dreapta-socialişti, s-a terminat duminică, după ce votul de neîncredere a fost respins cu 153 de voturi la 124. Acest rezultat era însă aşteptat deoarece majoritatea guvernamentală dispune de 155 de locuri din cele 300 ale Parlamentului, fapt care împiedică formarea unei majorităţi a opoziţiei.

În pofida rezultatului previzibil, coaliţia radicalilor de stânga, „Syriza”, principala formaţiune împotriva Guvernului conservator actual, a organizat tot duminică un protest faţa de măsurile de austeritate anunţate în Parlament. Astfel, câteva mii de persoane s-au adunat la sediul Parlamentului elen şi au scandat mesaje împotriva politicilor de austeritate.

„Vom opri catastrofa”, „Plecaţi acum!”, „Nu planurilor de austeritate”, au fost câteva din mesajele transmise de protestatari. Potrivit forţelor de ordine, numărul celor care se aflau în stradă a fost de 2.000 de persoane, însa jurnaliştii prezenţi la protest au avansat cifre de 4.000-5.000 de manifestanţi.

„Moţiunea de cenzură a Syriza ne-a întărit", a declarat Stavros Kalafatis, deputat şi ministrul adjunct al Mediului.

Actualul Guvern de la Atena a anunţat recent că pentru anul viitor va exista un deficit de 2,5 miliarde de euro, iar noi măsuri de austeritate sunt necesare pentru a primi un nou pachet de asistenţă financiară din partea Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, în valoare de 11 miliarde de euro.

O serie de speculaţii avansează probabilitatea ca Guvernul de la Atena să aibă nevoie anul viitor de un nou plan de salvare de cel puţin 11 miliarde de euro. Până în prezent, Greciei i-au fost acordate două pachete de salvare în valoare totală de 240 de miliarde de euro.


Citeşte şi:

Grecia: mii de greci protestează faţă de un proiect minier, care ar afecta staţiunea Halkidiki

Peste 5.000 de persoane au manifestat, sâmbătă, la Salonic, cel de-al doilea oraş ca mărime din nordul Greciei, împotriva unui proiect controversat privind o mină de aur în regiunea Halkidiki, situată în apropiere, cu ocazia Zilei mondiale de acţiune împotriva minelor de aur, relatează AFP.

Grecii au început greve masive, după ce Guvernul vrea să „transfere“ 25.000 de angajaţi publici

Grecia se pregăteşte pentru  o săptămână plină de greve şi proteste ale funcţionarilor publici, profesorilor şi personalului suplimentar din învăţământ, după ce guvernul de la Atena a promis creditorilor internaţionali că va transfera 25.000 de angajaţi din sectorul de stat.

Parlamentul elen a votat legea privind restructurarea sectorului public

Parlamentul din Grecia a votat miercuri noapte legea restructurării sectorului public, în urma căruia mii de persoane îşi vor pierde slujbele.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție