Guvernul britanic înainte de invazia din Irak: Companiile petroliere trebuie să primească o parte din rezervele enorme de petrol şi gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Marii Britanii a discutat de cel puţn cinci ori cu câteva dintre cele mai mari companii petroliere din lume despre intenţia de a exploata rezervele de petrol ale Irakului. Potrivit cotidianului britanic "The Independent", care citează mai multe documente, discuţiile dintre Guvernul condus de Tony Blair şi companii au avut loc cu cinci luni înainte de decizia Londrei de a se alătura Statelor Unite în operaţiunea de invadar

În martie 2003, înainte ca Marea Britanie să intre în război, compania Shell a denunţat faptul că ar fi discutat cu Downing Street despre petrolul irakian. La rândul său, compania  petrolieră BP a negat vreun "interes strategic" în Irak, iar Tony Blair a calificat "teoria conspiraţionistă a petrolului" ca fiind "cea mai absurdă".

Documente din octombrie - noiembrie 2002 contrazic, însă, afirmaţiile de mai sus. Cu cinci luni înainte de invazia din martie 2003, baroneasa Elizabeth Symons, ministrul Comerţului, le-a spus reprezentanţilor BP că Guvernul crede că firmele energetice britanice ar trebui să primească o parte din rezervele enorme de petrol şi gaze ale Irakului ca mulţumire pentru angajamentul militar al lui Tony Blair în planurile SUA de schimbare a regimului condus de Saddam Hussein, notează "The Independent!.

"Baroneasa Symons a fost de acord că ar fi dificil de justificat pierderile companiilor britanice în Irak în acest fel dacă Marea Britanie a fost ea însăşi un susţinător ostentativ al guvernului american de-a lungul crizei", conform minutelor unei întâlniri cu BP, Shell şi BG Group.

Întâlniri între oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai marilor grupuri petroliere BP şi Royal Dutch Shell au avut loc în octombrie şi noiembrie.

"Shell şi BP nu-şi puteau permite să nu investească (în Irak) pentru binele viitorului lor pe termen lung...Eram hotărâţi să obţinem o parte acceptabilă din acţiune pentru companiile britanice în Irakul de după Saddam", ar fi declarat Edward Chaplin, fostul director pentru Orientul Mijlociu din cadrul Foreign Office, după o întâlnire cu grupurile petroliere din octombrie 2002.

În timp ce BP susţinea public că "nu există niciun interes strategic în Irak", o minută a discuţiilor din octombrie arată că gigantul petrolier a transmis Foreign Office că Irakul "este mai important decât tot ce am văzut de mult timp", mai notează "The Independent".

Grupul "BP vrea să ajungă cu orice preţ acolo şi este îngrijorat ca acordurile politice să nu le respingă o astfel de şansă", se mai arată în minută.

Documentele citate de cotidianul britanic au fost obţinute de activistul şi scriitorul Greg Muttitt printr-o solicitare pe baza Legii liberului acces la informaţii.

Decizia fostului premier britanic Tony Blair de a sprijini invazia din 2003 condusă de SUA a fost cea mai controversată din cei 10 ani cât s-a aflat la conducerea guvernului. Decizia a condus la diviziuni interne, proteste masive în ţară şi acuzaţii că i-ar fi înşelat pe britanici în legătură cu motivele pentru participarea la război, după ce armele de distrugere în masă nu au fost găsite.

Purtătorul de cuvânt al Foreign Office nu a comentat încă informaţiile, în timp ce BP, Shell şi BG Group nu au putut fi contactate.

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați