Grevă generală la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: telegraph.co.uk

Funcţionarii europeni intră în grevă generală pe 5 iunie, în semn de protest faţă de reducerile salariale anunţate de Comisia Europeană. Sindicatul Consiliului European a anunţat că atât personalul său cu funcţii secundare, cât şi oficialii din Comisia Europeană şi membrii Parlamentului, vor boicota activitatea instituţiilor pe care le reprezintă, în semn de dezaprobare pentru tăierilor salariale şi de beneficii anunţate.

Sindicatul Consiliului European a declarat că aceste măsuri sunt cel mai "virulent atac asupra funcţionarilor publici europeni, de la întemeierea Uniunii."

Comisia Europeană a estimat o reducere de aproximativ 60% a pachetului salarial şi al sporurilor de care beneficiază bugetarii de la Bruxelles, de-a lungul următorilor 15 ani. Mai mult, sunt propuse măsuri de creştere a numărului de ore lucrate, fără a fi plătite suplimentar, şi creşterea  vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani. 

Comisia a propus de asemenea mărirea contribuţiei pentru pensie, de la 33% la 45%.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică