Greta Thunberg mobilizează în stradă apărătorii mediului din Germania, cu 48 de ore înaintea alegerilor legislative VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de apărători ai mediului,conduşi de către Greta Thunberg cer măsuri împotriva schimbărilor climatice FOTO Twitter

Mii de apărători ai mediului, conduşi de către Greta Thunberg, exercită presiuni asupra candidaţilor, manifestând vineri, cu două zile înaintea alegerilor legislative germane, în întreaga ţară, pentru a cere măsuri decisive împotriva modificărilor climatice, relatează AFP.

În campania electorală, ”partidele politice nu au luat în mod suficient măsura catastrofei” climatice, a denunţat într-un interviu acordat AFP conducătoarea în Germania a mişcării ”Fridays for future”, Luisa Neubauer.

    

”Marea schimbare nu va fi posibilă decât dacă exercităm presiuni în stradă (...), dacă sfidăm partidele politice, spunându-le «acum nu mai există scuze»”, a adăugat ea, dând asigurări că aceste alegeri sunt ”extrem de importante”, pentru că ele ”vor stabili cursul lucrurilor” în viitoarele decenii.

”Fridays for future” - lansată în 2018 şi devenită tribuna tinerei ”generaţii climatice” - organizează vineri cea de-a opta sa ”grevă”, în peste 70 de ţări, iar în Germania sunt prevăzute 470 de mobilizări.

Suedeza Greta Thunberg, reprezentanta acestei mişcări, urmează să se exprime vineri la Reichstag, sediul Parlamentului german.

În ultima linie dreaptă înaintea alegerilor legislative, sondajele preconizează un meci strâns între Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga), credit pe primul loc, cu 25% dintre intenţiile de vot, şi tabăra conservatoare, Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Socială (CSU), care s-a redresat a 23% în intenţiile de vot, potrivit unui ultim sondaj publicat joi de Civey.

Verzii (ecologişti) sunt creditaţi, în urma unei campanii considerate dezamăgitoare, cu 15% în intenţiile de vot şi s-ar clasa pe locul trei, urmaţi de Partidul Liberal (FDP), creditat cu 12%.

În timp ce activiştii ecologiştii ies în stradă, principalii trei candidaţi la Cancelarie participă la ultimele reuniuni de campanie, cu 48 de ore înainte de un scrutin decisiv, al cărui rezultat urmează  să fie scrutat de întreaga Europă.

Candidatul conservator Armin Laschet - aflat în dificultate - era aşteptat la Munchen, împreună cu cancelarul Angela Merkel, care se află pe cale să părăsească scena politică, după 16 ani de putere în prima economie europeană.

După ce s-a ţinut departe de campanie, şefa conservatorilor nu-şi menajează eforturile, de o lună, în susţinerea unui Armin Laschet puţin popular şi care şi-a multiplicat greşelile.

Merkel urmează să participe împreună cu Laschet, sâmbătă, la o ultimă adunare, în fieful acestuia, la Aachen.

La rândul său, social-democratul Olaf Scholz, ministrul Finanţelor şi vicecancelar al Guvernului în exerciţiu, urma  să se exprime vineri la Koln, înaintea unei ultime deplasări, sâmbătă, în circumscripţia Potsdam, unde candidează la un mandat de deputat.

Ecologista Annalena Baerbock urmează să efectueze o vizită la Düsseldorf.

Cei trei candidaţi au făcut din protecţia mediului, în programul lor electoral, una dintre marile lor priorităţi ale următorilor patru ani, angajându-se să limiteze încălzirea globală la 1,5°C faţă de nivelul preindustrial.

Modificările climatice sunt o provocare majoră pentru Germania - a patra putere economică mondială - care deţine industrii puternice, dar poluante.

În timpul campaniei electorale, la jumătatea lui iulie, Germania a fost afectată de inundaţii sângeroase, soldate cu peste 180 de morţi, în vestul ţării, şi legate în mod direct de modifcările climatice, potrivit unor experţi.

Greta Thunberg a relativizat, însă, importanţa alegerilor germane în lupta împotriva încălzirii globale.

”Criza climatică nu poate fi soluţionată numai de către partidele politice”, a dat ea asigurări înaintea vizitei la Berlin.

”Nu putem doar să votăm pentru schimbare. Trebuie să fim, de asemena, cetăţeni activi ai democraţiei şi să ieşim în stradă, pentru a cere o acţiune”, a subliniat ea.

ONU a conchis, într-un nou raport, că o limitare a încălzirii globale la 1.5°C este imposibilă fără o reducere - imediată şi masivă - a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Acordul de la Paris de luptăîmpotriva modificărilor climatice îndeamnă la o limitare a încălzirii planetei la un nivel de cel puţin 2°C peste nivelul din perioada preindustrială, ideal la 1,5°C.

Însă, pe baza angajamentelor actuale ale statelor membre ale acordului, ”lumea este pe drumul catastrofic al  2,7°C”, a avertizat recent secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026