Greta Thunberg, amendată pentru că a blocat portul Malmo alături de alți activiști de mediu

0
Publicat:

Thunberg a fost condamnată luni la plata unei amenzi pentru nerespectarea unui ordin al Poliţiei suedeze cu ocazia unui protest organizat la Malmo la jumătatea lunii iunie.

Greta Thunberg FOTO Profimedia

Activista Greta Thunberg a blocat portul Malmo din Suedia împreună cu mai mulți activiști pentru mediu, iar după câteva zile a încercat să facă același lucru.

Pe 19 iunie 2023, activista pentru climă Greta Thunberg „a participat la o manifestare care a perturbat traficul", potrivit unei plângeri depuse la Poliție.

„Ea a refuzat să se supună ordinelor Poliţiei şi să părăsească zona", se afirmă în aceeaşi plângere.

În acea zi, Greta Thunberg, în vârstă de 20 de ani, a participat la un protest alături de organizaţia Ta Tillbaka Framtiden în portul oraşului Malmo, blocând intrarea şi ieşirea din port pentru a protesta faţă de utilizarea combustibililor fosili, imobilizând vehicule şi camioane-cisternă.

„Noi am ales să nu fim spectatori şi să oprim în mod fizic infrastructura pentru carburanţii fosili. Ne luăm viitorul înapoi", spunea atunci activista suedeză într-un mesaj publicat pe Instagram.

La câteva ore după încheierea procesului, Greta şi alţi cinci activişti pentru mediu au încercat din nou să blocheze portul din Malmo. Cei șase au fost ridicaţi de poliţiști.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea