Grecia: Noi reguli pentru turişti. Toate persoanele vor fi testate la frontiera terestră. Chiar şi cei vaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Grecia impune noi reguli pentru turiştii care vor să intre în ţară - de mâine, toţi cei care intră în ţară pe cale terestră vor fi testaţi la Covid-19, indiferent dacă au fost vaccinaţi sau au trecut prin boală, iar cei care au un rezultat pozitiv vor sta în carantină 10 zile dacă nu sunt vaccinaţi şi 7 dacă sunt vaccinaţi.

Purătoarea de cuvânt a MAE a spus, la Digi24, că regula se aplică tuturor celor cu vârste peste 12 ani care intră pe cale terestră în Grecia. Măsura nu se aplică celor care vin cu avionul.

"Există un element de noutate pentru cetăţenii care urmează să se deplaseze în Grecia – a fost introdusă recent obligativitatea testării la punctele de frontieră a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul elen, indiferent de ţara de origine. Asta înseamnă că cetăţenii români care vor intra pe cale rutieră în Grecia vor fi testaţi cu toţii, indiferent de ţara de origine, iar cei depistaţi pozitiv vor fi supuşi regimului de carantină pentru o perioadă de zece zile, fie la locul de domiciliu, dar în cazul turiştilor vorbim de locaţii stabilite de autorităţile elene.

Există o categorie specială, pentru cei care au fost imunizaţi, fie cu vaccin cu doză dublă sau unică şi au, totuşi, un rezultat pozitiv la această testare, atunci carantina nu mai este de 10 zile, ci de şapte zile, iar în ultima zi de carantină, aceste persoane vor fi supuse unui test PCR.

Şi vaccinaţii vor fi testaţi. Informaţiile le-am primit astăzi de la ambasada României la Atena.

Într-adevăr certificatul digital facilitează libera circulaţie, dar în sensul asigurării unui acces securizat unitar la verificarea informaţiilor privind vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Fiecare stat-membru rămâne cu competenţa de a suplimenta anumite elemente, vorbim de o testare rapidă şi de a adopta anumite măsuri legată de sănătatea publică.

Copiii sunt exceptaţi de la testare. Aceste măsuri se aplică persoanelor peste 12 ani.

Aş vrea să subliniez câteva recomandări – să încercăm să evităm deplasarea în weekend, dar mai ales în prima parte a zilei de sâmbătă, pentru că atunci se adună fluxuri de turişti din toată regiunea, să completăm toate documentele din timp, astfel încât să evităm timpii suplimentari. Încă un aspect, necompletarea PLF-ului, conform legislaţiei din Grecia duce la nepermitarea intrării şi o amendă de 500 de euro. Faptul că poliţiştii permit să completeze la faţa locului e o decizie luată punctual de poliţiştii de frontieră.

Deocamdată nu s-a modificat pe accesul pe cale aeriană, e vorba de acel PLF care trebuie completat. E mult mai uşor să mergem în Grecia cu avionul. Turiştii care intră terestru în Grecia vor fi testaţi, nu contează că sunt vaccinaţi, testaţi, că au trecut prin boală, toată lumea va fi testată”, a spus Oana Darie, purtător de cuvânt al MAE, la Digi24.

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji