Grecia închide agenția aflată în centrul unui scandal major de fraudă cu fonduri europene, după ancheta Parchetului European

0
Publicat:

Guvernul elen a anunțat marți desființarea unei agenții de stat aflate sub investigația Parchetului European într-un dosar de amploare care vizează deturnarea unor sume importante din bugetul agricol al Uniunii Europene. Decizia vine pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de instituțiile europene și al unor tensiuni fără precedent între autoritățile naționale și anchetatorii europeni.

OPEKEPE, organismul responsabil cu distribuirea fondurilor agricole în Grecia/ FOTO:oichalialive

Agenția vizată este OPEKEPE — organismul responsabil cu distribuirea fondurilor agricole în Grecia. Instituția se află în centrul unei anchete conduse de Parchetul European, coordonat de Laura Kövesi, care vizează un mecanism de fraudare a subvențiilor europene prin atribuirea de fonduri unor persoane care nu dețin terenuri agricole, nu au drepturi de exploatare sau nu desfășoară activități agricole reale. Practicile ilegale ar fi privat fermierii autentici de sume considerabile, în favoarea unor beneficiari fictivi sau neeligibili.

Situația a escaladat săptămâna trecută, când anchetatorii EPPO au fost întâmpinați cu rezistență fizică din partea angajaților OPEKEPE, în timpul unei misiuni oficiale. Incidentul, fără precedent, a determinat autoritățile elene să-l demită pe președintele agenției pentru lipsă de cooperare cu echipa europeană de anchetă.

Potrivit unei declarații transmise de guvernul grec, atribuțiile OPEKEPE — de la efectuarea plăților agricole, până la verificări și controale — vor fi preluate de Autoritatea Independentă pentru Venituri Publice. Personalul instituției desființate va fi transferat integral în noua structură administrativă.

„După eforturi repetate de reformare internă a OPEKEPE, care nu au dat rezultatele așteptate, guvernul, în cooperare cu autoritățile europene, ia măsuri decisive pentru a elimina disfuncționalitățile sistemice și a restabili integritatea mecanismului de plăți agricole”, se arată în comunicatul oficial.

Autoritățile elene estimează că procesul de integrare completă va fi finalizat în a doua jumătate a anului 2026, iar legislația necesară urmează să fie depusă în Parlament până în iulie.

Trebuie menționat că OPEKEPE se află sub monitorizarea directă a autorităților europene încă din septembrie 2024, din cauza unor deficiențe grave de conformitate cu standardele de operare. În lipsa unor progrese clare, instituția risca să își piardă certificarea de a gestiona fonduri europene chiar în luna iulie, când este programată o nouă vizită de evaluare a Comisiei la Atena.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG