Grecia condamnă „fără echivoc” atrocităţile de la Bucea şi cere pedepsirea celor responsabili de „crimele oribile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Unsplash

Grecia condamnă „fără echivoc” atrocităţile care au avut loc la Bucea, Ucraina, unde au fost descoperite pe străzi mai multe cadavre ale civililor după ce forţele ruse s-au retras, şi cere pedepsirea celor responsabili de „crimele oribile”, conform CNN.

Ministerul grec al Afacerilor Externe a descris scenele care înfăţişau cadavrele civililor împrăştiate pe străzile Bucei drept „crime oribile comise în timpul retragerii forţelor de ocupaţie ruse, împotriva civililor ucraineni neînarmaţi”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

„Cei responsabili pentru aceste crime trebuie traşi la răspundere. Solicităm cercetarea imediată a crimelor şi pedepsirea celor responsabili”, se mai arată în comunicat.

Totodată, ministrul grec de Externe Nikos Dendias a anunţat, duminică, că etnicii greci din Ucraina vor fi evacuaţi prin Odesa, unde Consulatul Greciei şi-a reluat operaţiunile.

„Funcţionarea Consulatului va facilita distribuirea ajutorului umanitar” pentru „întreaga populaţie a oraşului”, a spus el reporterilor, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

De asemenea, va ajuta la „crearea culoarelor pentru evacuarea grecilor din diaspora, dacă se consideră necesar, din orice parte a Ucrainei prin Odesa”, a continuat el, şi a subliniat ”prezenţa istorică” a Greciei în oraş.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi