Germania, reticentă în legătură cu armata lui Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece ţări europene, cu Franţa în frunte, au lansat miercuri, la Paris, un plan comun de apărare militară. În timp ce Parisul insistă că Europa este capabilă să îşi garanteze singură securitatea, Berlinul rămâne prudent în legătură cu acest semnal.

Iniţiativa Europeană de Intervenţie (IEI) a fost lansată în iunie, la iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Nouă ţări s-au alăturat Franţei în acest proiect: Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.

Reuniţi la Paris la o zi după apelul lui Macron pentru „o adevărată armată europeană“, reprezentanţii acestor ţări au elaborat planul de funcţionare a acestei coaliţii.

Conform iniţiatorilor, acest proiect nu reprezintă o alternativă la Alianţa Nord-Atlantică, dominată de Statele Unite. Totuşi, el apare în contextul unor preocupări faţă de abordarea izolaţionistă, inclusiv în domeniul apărării, a administraţiei Trump.

„Pentru a face faţă noilor ameninţări, Europa are nevoie de o apărare puternică“, a transmis, după reuniune, ministrul francez al Apărării.

Berlinul este însă prudent faţă de IEI, cu toate că Parisul îl consideră un actor important în realizarea acestui proiect.

Potrivit unor analişti citaţi de Deutsche Welle (DW), Germania este îngrijorată de posibilitatea folosirii IEI pentru intervenţii în străinătate şi de orice plan desfăşurat în afara UE.

„Pentru germani, orice încercare deliberată de a crea ceva semnificativ în afara structurilor UE - şi în afara NATO - nu este văzută ca o mişcare pozitivă, ci ca o subminare a UE“, spune pentru DW Claudia Major, o expertă în chestiuni de apărare la Institutul German pentru Afaceri Internaţionale şi de Securitate.

„Berlinul a atenuat toate propunerile franceze de teama de a fi atraşi în aventuri militare nepotrivite în Africa“, afirmă la rândul său Philipp Rotmann, de la Institutul de Politici Publice Globale, citat de DW.

În opinia lui Major, Berlinul a aderat la acest proiect doar pentru a nu lansa discuţii asupra viitorului motorului franco-german, care stă la baza UE.

Marţi, la Europe 1, Emmanuel Macron a pledat pentru o Europă capabilă să se apere singură. În opinia preşedintelui francez, bătrânul continent este pândit de două pericole. Un pericol îl reprezintă Rusia, „care a arătat că poate fi ameninţătoare“. Al doilea pericol rezultă din dezangajarea Statelor Unite conduse de Donald Trump din apărarea Europei. „Cine este principala victimă?“, s-a întrebat liderul de la Élysée, răspunzând apoi: „Europa şi securitatea sa“. Ţinând cont de aceste aspecte, Macron a propus înfiinţarea unei „adevărate armate europene“.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul