Germania: Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a fost reales pentru un mandat de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a fost reales în funcţie, duminică, pentru un mandat de cinci ani. Funcţia de preşedinte al Germaniei este onorifică, iar puterea se află pe mâna şefului Guvernului şi Parlamentului. Însă preşedintele german este autoritatea morală a ţării.

Pentru Steinmeier este al doilea mandat de preşedinte. El a fost ales cu mavoritate de voturi de colegiul electoral constituit special, care reuneşte deputaţi, aleşi locali, foşti lideri, dar şi personalităţi ale societăţii civile.

Între personalităţile preferate de către germani, "Steini" provine din Partidul Social Democrat, formaţiunea actualului cancelar Olaf Scholz.

Un fost ministru de Externe timp de peste şapte ani, în perioadele 2005-2009 şi 2013-2017, dar şi rivalul înfrânt al Angelei Merkel la Cancelarie în alegerile parlamentare din 2009, i-a succedat în 2017 lui Joachim Gauck, un fost pastor disident în fosta Germanie comunistă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată