Germania, pregătită să accepte un embargo asupra petrolului rusesc: „Nu putem fi şantajaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Germania este pregătită să accepte un embargo asupra petrolului rusesc, urmând să devină independentă de energia provenită din Rusia, a declarat ministrul german al Finanţelor Christian Lindner. Lindner a mai spus că ”Germania nu poate fi şantajată, iar contractele se bazează pe plăţi în dolari sau euro, iar contractanţii germani ar trebui să plătească în euro sau dolari”, relatează CNN.

”Germania este pregătită pentru noi sancţiuni, inclusiv un embargo asupra petrolului”, a declarat Christian Lindner pentru CNN.

”Ne-am pregătit să fim mai puţin dependenţi de importurile ruseşti de energie. Este nevoie de timp pentru a reduce dependenţa, a fost o greşeală să devenim dependenţi în acest fel, dar facem progrese. Putem reduce importurile, mai întâi importul de cărbune, apoi cel de petrol. Va dura mai mult timp până să obţinem independenţa de importurile de gaze naturale provenite din Rusia, dar vom continua, aşa că, în cele din urmă, vom fi complet independenţi de Rusia”, a afirmat Lindner.

În ceea ce priveşte negocierile referitoare la un embargo asupra petrolului, Lindner a spus că nu doreşte să speculeze dacă statele membre UE, precum Ungaria, vor fi nevoite să acorde scutiri sau să renunţe la un embargo asupra petrolului.

”Pot să vă asigur că Germania este pregătită să reducă importurile de petrol, ştim că alte state iau în considerare această problemă cu atenţie. Luăm aceste decizii împreună, este în interesul nostru, toate democraţiile lumii împărtăşesc aceste interese, să rămânem împreună... trebuie să rămânem împreună în Uniunea Europeană şi în cadrul parteneriatului transatlantic”, a subliniat ministrul german al Finanţelor.

Ministrul a mai precizat că Germania nu va plăti livrările de gaze naturale în ruble.

”Germania nu poate fi şantajată. Contractele sunt contracte şi toate aceste contracte se bazează pe plăţi în dolari sau euro. Aşadar, contractanţii germani ar trebui să plătească în euro sau dolari. Aceasta este situaţia contractelor şi nu le schimbăm pentru că Putin are nevoie de ruble pentru cufărul său de război”, a conchis Lindner.

Săptămâna trecută, Rusia a sistat transporturile de gaze către Polonia şi Bulgaria, după ce cele două state au refuzat să plătească în ruble aprovizionările.

Distribuitorii de gaze din Germania şi Austria au declarat pentru CNN că lucrează la modalităţi de a accepta un ultimatum rusesc potrivit căruia plăţile finale în schimbul gazelor Rusiei să fie făcute în ruble, respectând în acelaşi timp sancţiunile Uniunii Europene.

Ministrul de Externe al Ungariei a mai declarat că Ungaria va folosi schema de plată pusă în aplicare de Moscova pentru a plăti livrările de petrol şi gaze naturale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”