Germania. Partidul lui Olaf Scholz obţine o victorie detaşată în primele sale alegeri regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Partidul Social Democrat (SPD) german a obţinut o victorie detaşată, duminică, într-un scrutin în landul Saarland - primul test electoral de la instalarea lui Olaf Scholz la Cancelarie, potrivit unor exit-pollluri, relatează AFP.

Potrivit sursei citate, partidul cancelarului german a obţinut 43% dintre voturi, iar Uniunea Creştin Democrată (CDU) - care conduce acest land mic din vestul Germaniei de 20 de ani - 27,5%, conform unei estimări realizate de Infratest Dimap pentru postul public ARD.

SPD, care conduce coaliţia aflată la putere în Germania de la începutul lui decembrie, urmează să obţină astfel o victorie cu peste 13 puncte procentuale, mai mult decât la precedentul scrutin din 2017, în cel mai mic land german, după oraşele-landuri Berlin, Hamburg şi Bremen, transmite News.ro.

Conservatorii germani, care s-au întors în opoziţie după 16 ani la conducerea ţării, pierd 13 puncte procentuale faţă de scorul din 2017 şi nu mai sunt în măsură să conducă această regiune, pe care o deţineau din 1999, transmite sursa citată.

Verzii (ecologişti) şi Patridul Liberal Democrat (FDP), care fac parte din coaliţia lui Scholz, ating pragul de 5% de care au nevoie să intre în Parlamentul regional.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), este în măsură să intre în Parlamentul local, cu un scor de 5,5%.

Die Linke (stânga radicală), în schimb, pierde zece puncte procentuale în cinci ani şi obţine doar 2,7% dintre voturi în acest land, care a fost o vreme unul dintre bastioanele sale.

Aceste alegeri regioanle sunt primul scrutin dintr-o serie prevăzută în 2022 - inclusiv, în mai, în Renania de Nord-Westfalia, cea mai dens populată regune din Germania.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi