Germania: Mii de persoane au fost evacuate din cauza inundaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile germane au cerut, duminică, evacuarea a 15.000 de locuitori la Magdeburg, în estul Germaniei.  În Ungaria, Dunărea a atins un nivel record.

De o săptămână, intemperiile şi inundaţiile care s-au înregistrat în Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă şi Elveţia au provocat moartea a cel puţin 18 persoane, din care 10 în Cehia, şi au cauzat pagube materiale evaluate la mai multe miliarde de euro.

La Magdeburg, pompierii, militarii şi voluntarii luptau cu miile împotriva creşterii apelor râului Elba, al cărui nivel a depăşit recordul atins la inundaţiile din 2002, cu 7,46 metri, duminică, faţă de circa doi metri în mod normal. În total, 23.500 de locuitori din Magdeburg şi împrejurimi au fost rugaţi să-şi părăsească locuinţele la sfârşit de săptămână, potrivit celulei de criză.

Evacuări de persoane au avut loc în ultimele zile şi la Halle, Bitterfeld-Wolfen şi Dresda, trei oraşe situate în amonte (pe Elba sau afluenţi) şi unde situaţia s-a ameliorat, relatează France Presse.

Sperăm că digurile vor rezista presiunii în următoarele zile, dar nu putem fi siguri 100%“, a declarat Andreas Hamann, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Hanovra şi responsabil cu operaţiunile în sudul şi estul Magdeburg.

Preşedintele german Joachim Gauck a vizitat duminică oraşele afectate din Saxa şi Saxa-Anhalt.

Ne confruntăm cu o catastrofă naţională“, a declarat cotidianului Leipziger Volkszeitung Gerda Hasselfeldt, deputat al partidului conservator CSU din Bavaria, o altă regiune grav afectată de inundaţii, în special la Passau, pe Dunăre.

Guvernul cancelarului Angela Merkel pregăteşte pentru joi o reuniune de criză cu conducătorii landurilor pentru a discuta repartizarea costurilor inundaţiilor, potrivit presei.

Situaţia a fost foarte atent supravegheată pe Dunăre, vârful de creştere a nivelului fluviului fiind atins, duminică, în Ungaria, după ce a afectat sudul Germaniei, Austria şi Slovacia. Duminică după-amiază, fluviul a atins un nivel record de 8,90 metri, la Budapesta, şi nu ar urma să mai crească.

În total 1.400 de persoane au fost evacuate în această ţară, ca măsură de precauţie.

În Austria, Slovacia şi Republica Cehă situaţia este pe cale să revină la normal însă autorităţile rămân în continuare în alertă, în condiţiile în care în unele regiuni sunt aşteptate ploi în cursul nopţii de duminică spre luni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată