George Friedman, fondatorul Stratfor: de ce ungurii din România n-ar avea acelaşi drept la autonomie ca scoţienii?

Efectele referendumului din Scoţia vor fi mondiale, în cazul în care alegătorii decid să iasă din Regatul Unit. „Mai spre est, Tratatul de la Trianon a dat României şi Cehoslovaciei porţiuni ample din Ungaria, cu tot cu ungurii care trăiau acolo. De ce ungurii care trăiesc în aceste teritorii n-ar avea dreptul să se realipească Ungariei?”, se întreabă George Friedman, fondatorul Stratfor.

Efectul de domino al unui eventual rezultat pro-independenţă la referendumul din Scoţia nu va putea fi stăpânit şi va depăşi categoric graniţele Europei, crede specialistul în geopolitică George Friedman, fondatorul agenţiei de analize şi informaţii Stratfor. 

Textul publicat de Friedman:

Uniunea politică dintre Scoţia şi Anglia ar putea fi abolită după 300 de ani, iar implicaţiile sunt enorme şi, în mare parte, ignorate. 

Evident, acest referendum din Scoţia şi ipoteza independenţei acesteia ridică o serie de întrebări cu privire la modalitatea în care se poate produce un astfel de divorţ, dacă programul anticipat - ruperea totală până în 2016 - va fi adoptat, cum vor fi împărţite proprietăţile actualului stat britanic în Scoţia. 

Apoi, urmează întrebările cu privire la politica externă a Scoţiei. Va rămâne în NATO? Va mai fi membră a Uniunii Europene? Va continua să folosească lira sterlină şi, dacă nu, cum îşi va alege o monedă proprie?

Sunt întrebări importante, însă alte chestiuni mai arzătoare vor apărea imediat după referendumul din Scoţia. Unul dintre principiile lumii postbelice este inviolabilitatea graniţelor Europei. Disputele teritoriale au stat la baza secolelor de războaie, aşa că frontierele Europei au fost îngheţate după al Doilea Război Mondial pentru a evita discuţiile. Asta poate că a lăsat unii oameni de o anumită naţionalitate de partea greşită a graniţei, însă acest fapt s-a acceptat din moment ce riscul de a deschide uşa redefinirii graniţelor a fost considerat mult mai ridicat decât orice disconfort rezultat de pe urma graniţelor cioplite în piatră. 

Principiul a fost slăbit de la încheierea Războiului Rece. Cu toate acestea, chiar dacă dezintegrarea Uniunii Sovietice a creat state complet independente, acestea au fost recunoscute drept republici încă din vremea URSS. 

Separarea Scoţiei de Anglia, în contrast, nu poate fi minimizată. Dacă acea uniune veche de secole poate fi revizuită, atunci orice poate fi revizuit. Motivul separatiştilor scoţieni este că sunt o naţiune separată, că fiecare naţiune are dreptul la propriul stat şi dreptul la autodeterminarea propriului destin şi că scoţienii nu mai vor să facă parte din această uniune. Dar, dacă ei au dreptul să stabilească asta, de ce alţi europeni n-ar avea acelaşi drept?

De exemplu, Spania modernă este un amalgam de regiuni. Una dintre accestea, regiunea catalană - care include Barcelona - adăposteşte o mişcare separatistă puternică. Dacă Scoţia poate părăsi Regatul Unit, de ce nu i s-ar permite şi Cataloniei să părăsească Spania? Mai spre est, Tratatul de la Trianon a dat României şi Cehoslovaciei porţiuni ample din Ungaria, cu tot cu ungurii care trăiau acolo. De ce ungurii care trăiesc în aceste teritorii n-ar avea dreptul să se realipească Ungarie? Între timp, dacă belgienii vorbitori de franceză şi belgienii vorbitori de olandeză vor să-şi separe destinele şi să se întoarcă la cee două regiuni şi respectivele ţări de origine, de ce nu li s-ar permite asta? Şi de ce estului Ucrainei nu i s-ar permite secesiunea şi unirea cu Rusia?

Ridicând mizele, această problemă depăşeşte cu mult graniţele Europei. Există numeroase mişcări separatiste în India, China, Africa şi aşa mai departe. Dacă Scoţia are dreptu de a părăsi naţiunea-stat din care face parte pentru a forma o ţară nouă, bazată strict pe criterii etnice, de ce n-ar putea orcine să urmeze acest traseu? Şi, dacă oricine o poate face, dar este blocat de statul din care doreşte să iasă, este legitimă recurgerea la violenţă în vederea obţinerii independenţei?

Chestiunea scoţiană - ipoteza că scoţienii sunt o naţiune diferită şi că toate naţiunile au dreptul la autodeterminare - nu poate avea astericsuri. A avea acest scenariu în inima Europei de Vest ar stabili un precedent clar, care s-ar extinde geografic şi conceptual. Ar legitimiza mişcări similare la nivel mondial şi ar forţa reconsiderarea ideii de naţiune şi ce reprezintă aceasta. În final, o naţiune ar fi ceea ce spune majoritatea că este. 

Este îndoielnic că precedentul scoţian ar putea fi ţinut în interiorul graniţelor Europei. Şi este greu de imaginat că acest precedent n-ar duce la conflicte în alte părţi, nu în Insulele Britanice, ci undeva unde statul existent ar fi mai puţin doritor să acorde dreptul la autodeterminare unei mişcări separatiste. 

Bineînţeles, separatiştii din Scoţia ar putea foarte bine să piardă, sentimentele s-ar putea schimba în timpul negocierilor post-electorale şi aşa mai departe. Dar dacă Anglia şi Scoţia divorţează, dreptul la separare va deveni o parte integrantă a practicii internaţionale - şi va aţâţa alte mişcări.