General ucrainean, despre bătălia pentru Bahmut: Situaţia de pe frontul de est se află sub control

0
Publicat:

Situaţia pe frontul de est din Ucraina este tensionată, dar sub control, potrivit comandantului-şef responsabil de acest sector, Oleksandr Sîrski. Conducerea militară a prezentat un bilanţ al situaţiei operaţionale şi a discutat paşii următori cu comandanţii responsabili.

Tanc ucrainean la Bahmut FOTO captură video

Accentul principal a fost pus pe apărarea oraşului Bahmut, epicentrul luptelor din Donbas (est) şi pe planul de „a provoca pagube maxime” unităţilor forţei de mercenari ruşi Wagner.

Potrivit evaluării generalului Sîrski, forţele ruse au sporit intensitatea focului cu armament greu în ultimele zile, au desfăşurat echipamente mai moderne şi şi-au regrupat trupele.

Aceasta indică faptul că inamicul nu-şi schimbă planurile şi că face totul pentru a prelua controlul asupra Bahmut şi a-şi continua ofensiva”, a afirmat comandantul Grupului de armate din estul Ucrainei.

Trupele ruse încearcă de luni de zile să captureze Bahmut.

Lupte dificile pentru ruși

Potrivit părţii ruse, Rusia controlează deja cea mai mare parte a oraşului. Ministerul rus al Apărării a raportat duminică preluarea sub control a încă două blocuri înalte în Bahmut în ultimele 24 de ore, conform unor surse citate de Agerpres. „Unităţile de asalt au reuşit în ultimele 24 de ore să ocupe două blocuri din Artiomovsk (numele utilizat de ruşi pentru Bahmut) în nord-vestul şi în vestul oraşului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov.

Aceasta ridică la 29 numărul de blocuri înalte cucerite de mercenarii Grupului Wagner în ultimele trei săptămâni în Bahmut, scenă a peste nouă luni de lupte sângeroase, potrivit Moscovei.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat sâmbătă seara, într-un mesaj audio pe canalul său Telegram, că unităţile sale au avansat 170 de metri într-o zi şi că au mai rămas de cucerit 2,42 kilometri pătraţi din oraş.

Lipsă de muniții

Prigojin, care anunţase vineri că luptătorii săi se vor retrage din Bahmut miercurea viitoare din cauza lipsei de muniţii, a anunţat duminică, într-o altă înregistrare audio, că Ministerul Apărării i-a promis muniţie suficientă pentru a continua să lupte în oraş.

El declarase cu o zi înainte că negocia deja cu reprezentanţii liderului cecen Ramzan Kadîrov să transfere poziţiile grupului Wagner din Bahmut forţelor speciale cecene Ahmat şi ceruse permisiunea în acest sens într-o scrisoare adresata ministrului apărării, Serghei Şoigu.

Trupele ucrainene opun o rezistenţă înverşunată la Bahmut cu scopul de a le provoca adversarilor lor cât mai mari pierderi posibile.

În sudul Ucrainei, Rusia a evacuat până în prezent peste 1.500 de cetăţeni din localităţile din apropierea liniei frontului în regiunea Zaporojie, anunţase anterior guvernatorul interimar al regiunii anexate, Evgheni Baliţki, numit de Kremlin. „1.552 de persoane, dintre care 632 de minori, 145 de pacienţi ai centrului psiho-neurologic şi 10 persoane cu mobilitate redusă au fost deja mutate în mod organizat de pe teritoriul a cinci raioane şi două oraşe din prima linie”, a scris el pe canalul său Telegram.

Populație evacuată din zona liniei frontului

În plus, a adăugat el, unii cetăţeni părăsesc zonele periculoase pe cont propriu cu maşini private.

Baliţki a anunţat vineri evacuarea populaţiei celei mai vulnerabile din 18 localităţi din apropierea liniei frontului din cauza intensificării bombardamentelor din partea trupelor ucrainene.

Potrivit vicepremierului regiunii anexate, Andrei Kozenko, aproximativ 70.000 de cetăţeni vor fi relocaţi în cadrul unei operaţiuni pe care Kievul a calificat-o drept relocare "forţată".

Printre localităţile supuse evacuării se numără şi Energodar, unde se afla centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa.

De asemenea, va fi evacuată şi populaţia din Tokmak, un important nod de comunicaţii din centrul Zaporojiei, unde Rusia se teme de un atac ca parte a contraofensivei ucrainene.

Forţele ruse controlează aproximativ 70% din teritoriul regiunii Zaporojie, învecinată cu regiune Herson, a cărei capitală regională cu acelaşi nume, controlată de forţele ucrainene, se afla sub stare de asediu până luni, ora 03:00 GMT.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare