Furtuna Eunice rupe acoperişul celebrei arene O2 din Londra. Ce alte probleme sunt în Marea Britanie din cauza condiţiilor meteorologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O2 Arena a rămas fără o parte din acoperiş

Un videoclip postat vineri pe Twitter arată părţi ale acoperişului sălii de muzică O2 din Londra făcute bucăţi, în timp ce pagubele se extind. Sute de zboruri către Marea Britanie au fost anulate, iar cel puţin o persoană a murit din cauza furtunii. Nici unele companii nu mai livrează mâncare.

Copertina este realizată din ţesătură din fibră de sticlă acoperită cu PTFE, un plastic durabil şi rezistent la intemperii, care nu a făcut faţă vântului care bate în rafale şi de peste 100 mph, potrivit HotNews. Unele surse susţin că vântul a depăşit 130 de mile pe oră.

Mai mult, cresc temerile că întregul acoperiş al structurii emblematice ar putea fi compromis de rafalele de vânt, în timp ce furtuna Eunice loveşte Marea Britanie. Arena O2 are o capacitate de 20.000 de locuri şi se află pe locul 2 în topul celor mai mari arene acoperite din Regatul Unit, după Arena Manchester, şi una dintre cele mai mari din Europa.

Potrivit Reuters, 436 de zboruri au fost anulate, iar o persoană a murit în Irlanda. De asemenea, în anumite regiuni Uber Eats nu mai livrează mâncare

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie