Funeraliile baronesei Thatcher vor avea loc miercurea viitoare. Conservatorii vor ca „Doamna de Fier“ să aibă parte de funeralii naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher au fost stabilite pentru miercurea viitoare, 17 aprilie. Ceremonia va fi ţinută în Catedrala St. Paul din Londra, în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a şi a mai multor personalităţi politice importante, precum Mihail Gorbaciov.

„S-a hotărât în această dimineaţa (n.r. - marţi dimineaţa), într-o reuniune cu familia Thatcher şi Palatul Buckingham, ca ceremonia funeraliilor lui Lady Thatcher să aibă loc miercuri, 17 aprilie, la Catedrala St. Paul", a anunţat Cabinetului premierului David Cameron, în timp ce Palatul Buckingham anunţa prezenţa reginei Elizabeth a II-a şi a prinţului consort, duce de Edinburgh, la ceremonie. Acestea sunt primele funeralii la care va participa un monarh britanic de la cele ale lui Winston Churchill din 1965.

Potrivit cotidianului „The Daily Mail”, la ceremonie vor mai participa şi Nancy Reagan, soţia defunctului preşedinte american Ronald Reagan, şi fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Amândoi au avut numai cuvinte de laudă la adresa „Doamnei de Fier”. „Se ştie că soţul meu şi doamna Thatcher au avut o relaţie foarte specială ca lideri ai respectivelor lor ţări pe parcursul uneia dintre cele mai grele şi cruciale perioade din istoria modernă”, a spus Nancy Reagan, într-un comunicat. „Ronnie şi Margaret erau suflete gemene politice, angajate pentru libertate şi hotărâte să pună capăt comunismului”, a continuat aceasta. „Margaret Thatcher era o mare personalitate politică şi o persoană fermecătoare'', a declarat la rândul său ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, citat de Interfax.

Sicriul în care se va afla trupul neînsufleţit al „Doamnei de Fier” va fi purtat de la Camera Comunelor, loc în care şi-a petrecut treizeci de ani din viaţă, până la Catedrala St. Paul cu o trăsură. Thatcher va avea parte şi de onoruri militare, însă parlamentarii conservatori cer ca singura femeie premier a ţării să fie îngropată cu funeralii naţionale. Trupul neînsufleţit al baronesei Thatcher va fi incinerat, în cadrul unei ceremonii private.

În noaptea de luni spre marţi, sicriul în care se află corpul neînsufleţit al lui Margaret Thatcher a fost luat de la Hotelul Ritz din Londra, unde fosta şefă a conservatorilor britanici a decedat luni dimineaţa, şi mutat într-un loc secret.

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti deschide o Carte de condoleanţe în memoria fostului premier Margaret Thatcher la sediul misiunii diplomatice, potrivit unui comunicat emis marţi. Cartea de condoleanţe va putea fi semnată marţi între orele 12.00 şi 16.00, precum şi miercuri şi joi între orele 10.00 şi 16.00.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate