Fratele premierului din Kosovo, printre miile de kosovari care au migrat în statele UE odată cu criza refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Kosovo, Isa Mustafa FOTO Getty Images

Prim-ministrul Kosovo, Isa Mustafa, a confirmat luni zvonurile care privesc participarea fratelui său la migraţia economică a câtorva mii de kosovari, care au profitat de criza migranţilor din 2015 şi au trecut graniţele statelor europene înainte de închiderea rutei migratorie din Balcani, transmite The Guardian.

Premierul Mustafa a susţinut că fratele său Ragip s-a aflat printre miile de kosovari care au încercat anul trecut să treacă fraudulos graniţa spre statele UE, profitând de haosul provocat la frontiere de afluxul masiv de migranţi din Orientul Mijlociu.

”Am citit că fratele meu a depus cerere de azil pentru a primi ajutor medical. Este adevărat. Vreau să vă mărturisesc că în valul de migranţi se aflau şi nepoţii şi nepoatele mele, însă toţi s-au întors acasă. Asta arată că familia mea este victimă a aceluiaşi destin sub care trăiesc cetăţenii kosovari”, a precizat Isa Mustafa.

Ruta migratorie din Balcani a fost traversată de peste un milion de migranţi doar anul trecut, în timp ce atenţia publică a fost îndreptată spre cei care fugeau de războiul din Siria şi Irak, Kosovo s-a confruntat cu cel mai mare exod de după războiul de gherilă din 1998-1999.

În anul 2015, peste 70.000 de kosovari au depus cereri de azil în Uniunea Europeană, ca urmare a unei crize politice prelungite la Priştina, care a alimentat sărăcia, corupţia şi şomajul din ţară.

Fratele premierului kosovar a intrat în UE prin Ungaria, înainte ca Budapesta să ridice un gard de sârmă ghimpată la graniţa sârbă. Ragip Mustafa a solicitat prima dată azil în Franţa şi a făcut o a doua cerere în Germania, în iunie 2015.  Premierul a explicat însă că fratele său este grav bolnav şi a suferit o operaţie, anul trecut, în capitala albaneză Tirana.

De altfel, sistemul medical din Kosovo este la pământ, iar cei care vor asistenţă medicală trebuie să plătească pentru tratament în clinici private din regiune sau din statele UE.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, la aproape un deceniu de la raidurile NATO care au dus la retragerea forţelor de securitate sârbe, acuzate de uciderea etnicilor albanezi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie