Fratele geamăn al preşedintelui polonez decedat în accidentul din Rusia, "devastat de tragedie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea preşedintelui polonez Lech Kaczynski în tragedia aeriană din Rusia l-a devastat pe fratele său geamăn, Jaroslaw. Acesta a declarat, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Partidului Lege si Justitie (PiS), Mariusz Blaszczak, că "este devastat de această tragedie, dar înfruntă realitatea", informează AFP.

Jaroslaw Kaczynski, fost premier în petrioada iulie 2006 - noiembrie 2007, este preşedintele Partidului Lege si Justitie (PiS), formaţiune ale cărei baze au fost puse de cei doi fraţi, acum principala forţă politică a opoziţiei.

Potrivit presei din Polonia, Jaroslaw, este in drum spre locul unde a avut loc accidentul aviatic, in Rusia.

Purtătorului de cuvânt al partidului condus de Jaroslaw Kaczynski a declarat că nu ştie dacă mama preşedintelui, internată în spital într-o condiţie de sănătate gravă în urma cu mai bine de o lună, a fost informată în legătură cu tragedia aviatică din Rusia.

La Katyn şi la Varşovia polonezii varsă lacrimi pentru cele 96 de victime ale tragediei aviatice din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei. Printre morţi se numără mari oficialităţi de la Varşovia, inclusiv preşedintele republicii Lech Kaczynski şi Prima Doamnă.

Citiţi aici mai multe despre starea de spririt din Varşovia după tragicul accident de avion în care şi-a pierdut viaţa liderul polonez.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta