Franţa va face publice arhivele regimului de la Vichy, care a colaborat cu naziştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa va oferi acces liber la arhivele ministeriale şi de poliţie ale regimului de la Vichy, care a colaborat cu Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Peste 200.000 de documente din perioada 1940-1944, din perioada regimului mareşalului Philippe Petain, au fost făcute publice luni, relatează BBC.

În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul de la Vichy a ajutat Germania nazistă să deporteze 76.000 de evrei din Franţa, inclusiv copii.

Odată cu aceste documente, Franţa va oferi acces şi la cele ale guvernului provizoriu de după eliberarea de nazişti.

Printre documentele de la Vichy făcute publice se numără acte ale ministerelor de interne, externe, justiţie, dar şi ale poliţiei.

Unele arhive au legătură cu investigaţiile privind crime de război realizate de autorităţile care au preluat puterea după victoria Aliaţilor în faţa Germaniei naziste.

Istoricul Gilles Morin spune că arhivele vor arunca o lumină nouă asupra arestării lui Jean Moulin, un lider al Rezistenţei Franceze, care a murit după ce a fost capturat şi torturat de nazişti în 1943.

Arhivele poliţiei şi notele ridicate de la alţi membri ai Rezistenţei se vor adăuga, acum, declaraţiior martorilor pe care cercetătorii s-au bazat până acum.

„De asemenea, există o cerere din partea copiilor celor deportaţi şi ai celor executaţi, care vor să ştie, şi este o cerere legitimă”, a explicat istoricul.

Până acum, numai cercetătorii şi jurnaliştii puteau avea acces la unele arhive, cu o permisiune specială. Termenul de 75 de ani stipulat de legislaţia franceză privind documentele secrete s-a scurs, aşa că ele sunt disponibile, de acum, publicului larg.

Vichy este un oraş din centrul Franţei unde Philippe Petain a consituit guvernul care a colaborat cu Germania lui Hitler.

Lucien Guyot, un fost luptător în Rezistenţa antinazistă, a explicat că regimul lui Petain a mers mult mai departe decât se aşteptau germanii, în particular în ceea ce priveşte deportarea evreilor, inclusiv copii, în lagărele de concentrare.

Responsabilitatea statului francez în deportarea evreilor a fost recunoscută, în 1995, de preşedintele de atunci al Franţei, Jaques Chirac.

„Acele momente întunecate ne vor afecta mereu istoria şi sunt o insultă pentru trecutul şi tradiţiile noastre. Da, demenţa criminală a ocupanţilor a fost secondată de Franţa, de statul francez”, spunea, atunci, Chirac.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”