Franţa, tot mai aproape să-şi modifice constituţia pentru a include o prevedere legată de lupta împotriva schimbărilor climatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei FOTO EPA-EFE

Adunarea Naţională, camera inferioară a legislativului francez, a aprobat marţi introducerea în textul legii fundamentale a statului francez a prevederilor legate de lupta împotriva schimbărilor climatice. Dacă vor fi aprobate şi de Senat, preşedintele Emmanuel Macron va convoca un referendum naţional pentru validarea modificărilor.

Iniţiativa legislativă a fost aprobată cu 391 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 115 abţineri în Adunarea Naţională, conform presei franceze, citată de Mediafax.

Articolul care ar putea fi introdus în constituţie are următorul conţinut: „Franţa garantează protejarea mediului şi a diversităţii biologice, precum şi lupta împotriva dereglărilor climatice”.

„Este un important pas înainte", a reacţionat, printr-o postare pe Twitter, ministrul francez al Tranziţiei Ecologice, Barbara Pompili.

Senatul Franţei se va pronunţa în luna mai asupra modificării constituţiei.

Opoziţia din Franţa consideră că votul parlamentar este „mai degrabă simbolic”, o „acţiune de relaţii publice” a preşedintelui, pentru a „ascunde renunţarea la unele măsuri ecologice”.

Textul legislativ ar putea suferi modificări în Senat. Preşedintele Senatului, Gérard Larcher, membru al formaţiunii de opoziţie Les Republicaines, vrea înlocuirea cuvântului „garantează” cu „acţionează”, pledând pentru acţiuni clare în scopul protejării mediului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!