Franţa şi Rusia îndeamnă Iranul la responsabilitate, după lansarea producţiei de uraniu metalic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reactor nuclear din Iran FOTO EPA-EFE

Franţa şi Rusia îndeamnă Iranul la responsabilitate în dosarul nuclear iranian, după ce acesta şi-a lansat producţia de uraniu metalic, ultima încălcare dintr-o serie a angajamentelor pe care şi le-a asumat prin Acordul de la Viena din 2015, relatează AFP.

”În apărarea spaţiului politic în vederea căutării unei soluţii negociate, îndemnăm Iranul să nu adopte nicio nouă măsură care să agraveze şi mai mult situaţia pe plan nuclear”, a îndemnat joi, într-un comunicat Ministerul francez de Externe.

”Înţelegem logica şi motivele Iranului, însă este necesar să dea dovadă de reţinere şi de o abordare responsabilă”, a declarat pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

Instalarea administraţiei lui Joe Biden în Statele Unite alimentează speranţe ale unor progrese diplomatice în acest dosar, după politica ”presiunii maxime” a predecesorului său Donald Trump.

Însă Teheranul, la fel ca Washingtonul, îndeamnă cealaltă parte să facă primul pas în vederea unei reluări a dialogului.

”Franţa se felicită de voinţa confirmată a noii administraţii americane de a reveni la o abordare diplomatică a dosarului nuclear iranian, în perspectiva unei reveniri în JCPoA”, acronimul englez al Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, apreciază Quai d'Orsay.

Serghei Riabkov îndeamnă, la rândul său, Statele Unite ”să ridice sancţiunile impuse Teheranului şi să nu treneze lucrurile în timp”.

Agenţia Internaţională a Energiei Atomcie (AIEA) a anunţat că a ”procedat la 8 februarie la verificarea a 3,6 grame de uraniumetalic la instalaţia din Ispahan”.

Aceasta nu este o surpriză - Iranul anunţa la jumătatea lui ianuarie că avansa în această direcţie -, însă subiectul este sensibil, deoarece uraniul metalic poate fi folosit în producerea armanentului nuclear.

Republica islamică neagă dintotdeauna că vrea să se doteze cu bomba atomică, în pofida faptului că AIEA a stabilit în 2011 contrariul.

Însă Parisul şi Moscova şi-au exprimat îngrijorarea.

”Acest lucru nu îndeamnă la optimism”, apreciază ministrul rus, în timp ce Franţa consideră că situaţia este îngrijorătoare din cauza ”acumulării încălcărilor de către Iran ale Acordului de la Viena”.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani