Franţa şi Germania vin cu o propunere pentru statele din UE care refuză să găzduiască refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver/ Getty Images

Statele membre UE care refuză să găzduiască imigranţi ar putea plăti pentru a fi exonerate de sistemul de repartizare a refugiaţilor, informează Reuters, care citează o propunere franco-germană făcută la reuniunea de joi de la Bruxelles a miniştrilor de Interne.

Potrivit unor diplomaţi consultaţi de Reuters, miniştrii de Interne din UE s-au întâlnit joi la Bruxelles, capitala Belgiei, pentru a găsi o soluţie la impasul în care se adânceşte reforma dreptului de azil înainte de alegerile europene din primăvara anului viitor.

Unele state din UE, precum Germania, nu au nicio problemă în a primi refugiaţi, în timp ce altele, precum Ungaria, refuză cu încăpăţânare acest lucru. În tot acest timp, Italia, Grecia şi Spania se află în prima linie de sosire a imigranţilor.

Potrivit unui document distribuit miniştrilor de Interne din UE, ţara de sosire a unui imigrant va fi responsabilă de soluţionarea cererii sale de azil pentru opt ani (şase în prezent). De asemenea, o regulă specială de relocalizare va fi stabilită pentru persoanele salvate din Mediterana.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat în octombrie că suplimentarea fondului menit ajutorării Africii ar putea constitui un compromis acceptabil pentru fostele ţări comuniste din Europa de Est, care refuză să accepte refugiaţi. Totuşi, va mai dura până la găsirea unui acord politic, oricare ar fi, estimează diplomaţi familiarizaţi cu discuţiile purtate joi la Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €