Franţa: Legea menită combaterii islamismului radical, adoptată de Adunarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adunarea Naţională a Franţei FOTO EPA-EFE

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat vineri seară, după mai multe luni de dezbateri, o lege menită combaterii islamismului radical şi întăririi principiilor republicane.

Legea, considerată controversată de către detractorii ei, prevede facilitarea dizolvării asociaţiilor care pun la îndoială valorile franceze, luptă împotriva căsătoriilor forţate şi stabileşte pedepse împotriva discursurilor online de ură.

Preşedintele Emmanuel Macron şi administraţia sa şi-au proprus să contracareze influenţa islamului radical acolo unde tinerii prezintă vulnerabilitate - în anumite moschei, în apropierea şcolilor şi în mediul online, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres.

Proiectul noii legi a fost anunţat în octombrie, într-un efort de combatere a separatismului islamist după o serie de atacuri soldate cu peste 250 de morţi în Franţa.

„Ne dotăm cu mijloacele de a lupta împotriva celor care folosesc abuziv religia pentru a pune la îndoială valorile Republicii”, a explicat ministrul de Interne Gerald Darmanin.

Dacă premierul Jean Castex dă aisgurări că legea nu este îndreptată împotriva religiei islamice, criticii spun că anumite elemente din ea îi dezavantajează pe musulmani. Tabăra conservatoare, pe de altă parte, consideră legea ca fiind insuficientă. Prin urmare, atât stânga, cât şi dreapta intenţionează să o conteste la Consiliul Constituţional, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!