Franţa, despre spionarea lui Merkel de către NSA cu ajutorul serviciilor secrete daneze: „Este extrem de grav”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clement Beaune FOTO EPA-EFE

Spionarea unor oficiali europeni de către serviciile americane, ajutate Danemarca, ar fi ”extrem de gravă” în cazul în care se dovedeşte că a avut loc, apreciază secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, la o zi după ce presa europană a făcut această dezvăluire, relatează AFP.

„Este extrem de grav. Trebuie să verificăm dacă partenerii noştri din UE, danezii, au comis erori sau greşeli în cooperarea lor cu serviciile americane (...). Iar apoi, în privinţa americanilor, să vedem dacă, într-adevăr, a avut loc (...) ascultarea, spionarea unor oficiali europeni”, a declarat el la postul de radio France Info, fără să îndepărteze ideea unor conscinţe în cooperarea cu Statele Unite.

„Nu ne aflăm într-o lume naivă. Acest fel de comprtament se poate întâmpla, din nefericire. Vom verifica”, a declarat el.

„Între aliaţi trebuie să existe o încredere, o cooperare minimă. Aceste fapte sunt grave, trebuie verificate, iar apoi să se tragă concluzii în privinţa cooperărilor”, a adăugat el.

Beaune a declarat că nu cunoaşte identitatea francezilor care au fost spionaţi.

NSA a deturnat un sistem danez de supraveghere pentru a o spiona pe Merkel

Statele Unite au spionat oficiali politici din Europa, inclusiv pe cancelarul german Angela Merkel, în perioada 2012-2014, cu ajutorul serviciilor daneze de informaţii, au dezvăluit duminică publicaţii daneze şi europene.

Potrivit postului public danez de televiziune Danmarks Radio (DR), National Security Agency (NSA) s-a conectat la cabluri de comunicaţii submarine daneze pentru a spiona oficiali de prim-plan şi oficiali de rang înalt în Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.

Între persoanele spionate se află ancelarul german Angela Merkel şi doi foşti candidaţi la Cancelarie, Frank-Walter Steinmeier şi Peer Steinbrück, dar şi parlamentari şi funcţionari din mai multe ţăări europene, francezi, germani, norvegieni şi suedezi.

Pentru a face acest lucru, NSA a beneficiat de o colaborare a serviciilor militare daneze de informaţii.

Ministrul danez al Apărării Trine Bramsen, aflată în post din iunie 2019, a fost informată cu privire la acest lucru în august 2020.

„Spionarea sistematică de către aliaţi este inacceptabilă”, a declarat ea presei.

NSA a avut acces la SMS-urile, apelurile telefonice, traficul pe Internat - inclusiv căutări -, chat-urile şi serviciile de mesagerie ale persoanelor pe care le spiona.

Spionarea de către NSA a fost raportată într-un raport intern al serviciilor daneze de spionaj cu numele de cod „Operation Dunhammer” şi a fost prezentată conducerii în mai 2015.

Serviciile de la Copenhaga au început să ancheteze în 2013, în urma unor dezvăluiri ale lui Edward Snowden privind practici ale acestei agenţii federale americane.

Jurnaliştii danezi precizează că dezvăluirile lor au fost confirmate de către nouă surse care au avut acces la informaţii clasificate şi precizează că aceste dezvăluiri au fost confirmate în mod independent de către mai multe alte surse.

În noiembrie 2020, televiziunea publică daneză DR a dezvăluit că Statele Unite au folosit cabluri daneze pentru a spiona - în perioada 2012-2015 - industriile Apărării daneză şi europeană.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență