Franța: Decana de vârstă a planetei, sora André, a murit la 118 ani

0
Publicat:

Decana de vârstă a planetei, călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 118 ani, transmite AFP.

Randon s-a călugărit în 1944, după ce a lucrat ca profesoară şi guvernantă. Foto: Arhivă

  „A decedat la 2:00 a.m. Este o mare tristeţe, dar şi-a dorit (să moară), a fost dorinţa ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare", a explicat David Tavella, responsabil cu comunicarea în cadrul Unităţii de cazare pentru persoane vârstnice Sainte-Catherine-Laboure din Toulon (în Departamentul Var din sudul Franţei), unde locuia sora André. 

Nicio organizaţie oficială nu atribuie aceste titluri de decan de vârstă, dar specialiştii au fost de acord că sora André era până acum cea mai în vârstă persoană în viaţă a cărei stare civilă a putut fi verificată. 

Cartea Recordurilor Mondiale Guinness a înregistrat acest record pe 25 aprilie, după moartea, la 119 de ani, a japonezei Kane Tanaka, scrie Agerpres.

De câţiva ani sora André nu îşi ascundea o anumită oboseală. Voia să „se retragă din povestea asta". Dar „bunul Dumnezeu nu mă aude", a mărturisit ea pentru AFP într-o întâlnire care a avut loc în ianuarie 2022. 

În scaun cu rotile şi oarbă, sora André, născută Lucile Randon pe 11 februarie 1904 în oraşul Ales din sudul Franţei, regreta că şi-a pierdut o parte din abilităţile fizice.

 Ea s-a călugărit în 1944, după ce a lucrat ca profesoară şi guvernantă. Cu puţin timp înainte să împlinească 117 ani, sora André a trecut cu bine peste infectarea cu COVID-19. 

Se spune că munca omoară, pentru mine munca a fost cea care m-a făcut să trăiesc, am muncit până la 108 ani", spunea ea în aprilie 2022, când a fost numită decana de vârstă a planetei. 

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată