Franţa: Atentat terorist dejucat din întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile franceze au reuşit la sfârşitul săptămânii trecute dejucarea unui atentat pus la cale de susţinători ai grupării jihadiste Statul Islamic, operaţiunea fiind realizată în urma unei întâmplări norocoase, potrivit RTL.

Pompierii din localitatea Orleans au fost chemaţi de pentru a interveni să stingă un incendiu produs într-o locuinţă din acest oraş. În momentul în care au intrat în casa aflată în flăcări, pompierii au dat de un adevărat arsenal de arme şi numeroase steaguri cu Statul Islamic, potrivit RTL.

Imediat, pompierii au apelat poliţia pentru a interveni.

Sesizaţi de un parchet antiterorist, Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) a „plasat în custodie” mai mulţi suspecţi. Dintre aceştia, un bărbat a fost pus sub acuzare de un judecător pentru „participare la o conspiraţie criminală şi port de arme fiind în legătură cu o organizaţie teroristă”.

Nu este pentru prima dată când autorităţi reuşesc destructurarea unor grupări jihadiste din zona oraşului Orleans.

O altă operaţiune de amploare în ceea ce priveşte dejucarea unui atentat a  avut loc la 15 ianuarie. Patru cetăţeni ruşi de origine cecenă, dar şi un austriac au fost reţinuţi de autorităţile franceze din sudul Hexagonului, bănuiţi că pregăteau un atac terorist în Austria.

Măsurile pentru prevenirea posibilelor atacuri teroriste au fost sporite pe teritoriul francez, odată cu atacul de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo, dar şi a celorlalte crime făcute la magazinul evreiesc parizian de Amely Coulibaly. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG