Franţa: Acuzaţii de înscriere frauduloasă pe listele electorale. 82 de români, la aceeaşi adresă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierea a 82 de români cu domiciliul la aceeaşi adresă pe listele electorale din Saint-Denis (la nord-est de Paris) a declanşat o dispută între candidatul socialist Mathieu Hanotin, care suspectează o fraudă, şi primarul comunist Didier Paillard, care denunţă o stigmatizare, relatează Le Figaro.

Deputatul socialist a anunţat miercuri că va depune în cursul zilei un recurs la tribunal pentru fraudă pe listele electorale, după ce a fost "surprins să constate că din 206 alegători din UE înscrişi la Saint-Denis, 82, toţi de origine română, domiciliază la aceeaşi adresă", relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

"Avem dubii serioase cu privire la controlarea domiciliilor a 48 de persoane care locuiesc în această tabără. Dacă sunt aduse dovezi, cu atât mai bine, dar sunt persoane în cazul cărora nu am găsit dovezi privind adevăratul lor domiciliu", a declarat el în cadrul unei întâlniri cu presa la sediul său de campanie din Saint-Denis.

Denunţând "nerespectarea condiţiilor democratice", Mathieu Hanotin constată "o creştere masivă la o singură adresă" şi susţine că "se îndoieşte de caracterul individual al demersului" de înscriere pe liste.

În opinia lui Didier Paillard, actualul primar din Saint-Denis şi cap de listă al Frontului stânga-EELV-MRC la alegeri, "acuzaţia gravă de înscriere frauduloasă pe listele electorale a persoanelor de naţionalitate română" ţine de "zvonuri" şi "stigmatizare".

Potrivit lui, terenul pe care trăiesc aceşti români a fost pus la dispoziţia oraşului de stat şi "găzduieşte din aprilie 2012, 205 persoane, dintre care aproape 150 de adulţi cu drept de vot. Aceste persoane locuiesc în Saint-Denis de peste cinci ani şi au fost expulzate" dintr-o altă tabără în iulie 2010.

Bastion al comuniştilor, cu 105.000 de locuitori, Saint-Denis este unul dintre simbolurile bătăliei din cadrul stângii, care pleacă foarte divizată înaintea alegerilor municipale din Seine-Saint-Denis.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG