Franţa a intrat oficial în campanie electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolas Sarkozy şi Segolène Royal sunt primii într-una dintre cele mai incitante runde de alegeri din istoria recentă a Hexagonului Campania electorală pentru preşedinţia Franţei

Nicolas Sarkozy şi Segolène Royal sunt primii într-una dintre cele mai incitante runde de alegeri din istoria recentă a Hexagonului

Campania electorală pentru preşedinţia Franţei a demarat ieri, oficial, prima rundă a alegerilor prezidenţiale fiind programată pe 22 aprilie. Votul va marca tranziţia către o nouă generaţie de lideri şi este posibil ca el să fie decisiv pentru răspunsul Franţei la problemele-cheie ale globalizării şi identităţii naţionale. Electoratul va fi chemat la urne şi în iunie, pentru a decide componenţa parlamentului.

Un număr de 12 candidaţi s-au înscris în cursa pentru a-l succeda la Palatul Elysee pe Jacques Chirac, în vârstă de 74 de ani, care ocupă funcţia din 1995, propulsat la putere de o coaliţie de centru-dreapta.

Potrivit sondajelor, Nicolas Sarkozy, candidatul UMP, tot de centru-dreapta, rămâne în fruntea cursei, iar socialista Segolène Royal este pe locul al doilea. Sondajele îl creditează pe Sarkozy cu procente între 26 şi 31% în primul tur de scrutin, iar pe Royal cu procente între 23 şi 27%. Următorul în cursa electorală este François Bayrou, candidatul UFD, partid de centru, care ar primi, potrivit sondajelor, între 18 şi 21%. Al patrulea clasat este Jean Marie Le Pen, liderul Frontului Naţional, de extremă dreaptă - pentru care sondajele indică între 12 şi 16%.

Potrivit experţilor, Le Pen, care la alegerile din 2002 a ajuns în turul al doilea, este şi cauza pentru care un număr record de francezi, 44,5 milioane, s-a înregistrat acum pentru a vota. Comentatorii afirmă că febra electorală este cauzată de anxietatea francezilor, mulţi fiind speriaţi de perspectiva succesului lui Le Pen.

Procent mare de indecişi

Un sondaj publicat duminică în cotidianul "Le Parisien" indică faptul că 42% din electorat este indecis, procent cu 10% mai mare decât în aceeaşi fază a alegerilor electorale din 2002.

La primele ore ale zilei de ieri, au apărut primele postere electorale, marcând cele 85.000 de centre electorale din Franţa. Candidaţilor li se acordă timpi strict egali de antenă, la radio şi televiziune. Fiecare dintre aceştia are la dispoziţie 45 de minute de transmisie şi poate folosi trei tipuri de clipuri electorale: de un minut, de 2,5 minute, respectiv de 4,5 minute. Este de aşteptat să aibă loc un al doilea tur de scrutin, pe 6 mai, având în vedere că niciunul dintre candidaţi nu este creditat cu cel puţin 50% din voturi, pe 22 aprilie.

Confruntarea electorală atinge dimensiuni filosofice

Campania electorală a căpătat în ultimul timp dimensiuni filosofice declanşate de recente declaraţii ale lui Nicolas Sarkozy. El a sugerat, în cadrul unui interviu publicat pe opt pagini într-o revistă de filosofie, că pedofilii sunt predestinaţi genetic să devină infractori. Ulterior, într-o altă discuţie pe aceeaşi temă, Sarkozy a opinat că cei 1.200-1.300 de tineri francezi care se sinucid anual sunt şi ei predispuşi spre actul fatal.

Arhiepiscopul catolic al Parisului, Andre Vingt-Trois, s-a declarat alarmat de afirmaţii. Segolène Royal, provocată la un interviu de aceeaşi publicaţie, a declarat că este rolul oamenilor de ştiinţă, şi nu al politicienilor, să se pronunţe în asemenea chestiuni, iar François Bayrou a descris analiza lui Sarkozy ca "teribil de îngrijorătoare".

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați