Franţa a emis un mandat internaţional de arestare pe numele liderului Statului Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic FOTO Arhivă

Justiţia franceză a emis un mandat internaţional de arestare pe numele liderului reţelei teroriste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, şi al purtătorului său de cuvânt, Abu Mohammad al-Adnani, care ar fi murit în august 2016, informează AFP.

Aceste mandate de arestare au fost emise de către judecători de instrucţie în cadrul unei proceduri judiciare deschise la 8 octombrie de către Parchetul Naţional Antiterorist (PNA) francez cu privire la „conducerea sau organizarea unei asocieri de răufăcători în scopuri teroriste şi criminale“, au declarat surse judiciare pentru AFP.

Statul Islamic a revendicat mai multe atentate comise în Franţa, cel mai grav fiind cel din 13/14 noiembrie 2015, soldat cu peste 130 de morţi.

Abu Bakr al-Baghdadi a fost dat în mai multe rânduri mort, dar forţele kurde din Irak şi Siria afirmă că este viu, aflându-se cel mai probabil în prezent în Libia.

60 de atentate dejucate în Franţa

Vineri, ministrul francez de Interne Christophe Castaner a anunţat că Franţa a dejucat 60 de atacuri teroriste în ultimii şase ani. Ultimul atentat plănuit împotriva Franţei viza deturnarea unui avion.

Potrivit lui Castaner, a fost vorba „despre un individ care voia să se inspire din (atentatele comise, n. red.) pe 11 septembrie“ 2001 în Statele Unite.

Întrebat dacă această persoană voia să deturneze un avion, Castaner a răspuns că „era pe cale să organizeze asta“.

Bărbatul în cauză a fost arestat de către forţele de ordine, a precizat ministrul francez, fără să prezinte alte detalii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model